Prahova sub cod portocaliu de ploi torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice

Redactia -

Prahova sub cod portocaliu de ploi torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice

Începând din această după amiază, ora 16 până maine, 21 septembrie, ora 10, județul Prahova se află sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată și se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse , în general, între 50 și 70l/mp.

În scopul prevenirii efectelor negative provocate de instabilitatea atmosferică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova recomandă cetăţenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Pentru evitarea producerii unor evenimente care vă pot afecta viața și bunurile, pe timpul vântului puternic, a căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice atmosferice, adăpostiți-vă în locuințe sau alte spații închise care să vă asigure protecția și deconectați aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi importante de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale.