Prahova: Week-end cu șoferi depistați băuți sau drogați la volan

Daniel Dimache -

Prahova: Week-end cu șoferi depistați băuți sau drogați la volan

 

REZULTATELE ACȚIUNILOR PE LINIA CONSUMULUI DE ALCOOL SAU A SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE DIN CURSUL ZILEI DE 18 IUNIE, RESPECTIV DIN CURSUL NOPȚII DE 18 SPRE 19 IUNIE

Atât pe parcursul zilei de ieri, 18 iunie a.c., precum și pe parcursul nopții de 18 spre 19 iunie, polițiștii rutieri prahoveni s-au aflat pe drumurile publice din județ în vedere identificării conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză sau conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Astfel, la nivelul întregului județ au fost efectuate 400 de testări cu aparatul etilotest și 28 de testări cu aparatul DrugTest.

În urma abaterilor constatate au fost aplicate 260 de sancțiuni contravenționale, 130 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, cu valoarea totală de 95.000 de lei.

Totodată au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare. 

Precizăm faptul că în zonele de desfășurare a celor două evenimente din județul Prahova, respectiv în stațiunea Azuga și în comuna Teișani, polițiștii desfășoară activități informativ-preventive împreună cu specialiștii din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Ploiești.

Pe lângă măsurile specifice de menținere a ordinii și siguranței publice, în vederea desfășurării în bune condiții a acestor eveniment, sunt efectuate astfel de acțiuni în scopul creșterii gradului de conștientizare, cu precădere a tinerilor, cu privire la riscurile și consecințele asociate traficului și consumului de droguri.

Exemple:

▪️În dimineața zilei de ieri, 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul Rutier, în timp ce desfășurau activități de identificare a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv au depistat, în trafic, în jurul orelor 08:00, respectiv 08:30 doi conducători auto care conduceau, deși se aflau sub influența alcoolului.

În fapt, în jurul orei 08:00, pe strada Ștrandului, polițiștii au efecuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat.

Cu ocazia legitimării, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 53 de ani emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La scurt timp, pe aceeași stradă, polițiștii au identificat un alt bărbat în vârstă de 46 de ani, care de asemenea emana halenă alcoolică.

De această dată, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat .

În ambele cazuri, șoferii au fost conduși la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

▪️În jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Azuga,  în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza de competență au oprit, pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Iași.

Având în vedere faptul că tânărul manifesta un comportament ciudat, a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

▪️Seara trecută, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Târgșorul Vechi au oprit, pentru control pe Strada Morii- DJ 140 un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Ploiești.

Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

▪️Câteva ore mai târziu, în jurul orei 23:00 poliţiştii din cadrul Stațiunii Azuga, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Valea Azugii din stațiune au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism condus de o femeie în vârstă de 33 de ani, domiciliată în municipiul Brașov.

Având în vedere comportamentul conducătoarei auto, aceasta a fost supusă testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Ulterior, femeia a fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

Și în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

▪️În noaptea de 18 spre 19 iunie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul Carol I din stațiune au oprit, pentru control un autoturism.

Cu ocazia legitimării acestuia, șoferul a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Dâmbovița.

La solicitarea documentelor personale și ale autoturismului, bărbatul a declarat faptul că are permisul de conducere suspendat, fapt confirmat în urma verificărilor efectuate în bazele de date. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

▪️Ulterior, în jurul orei 04:15, tot polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sinaia, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului au oprit, pentru control, la intersecția Bulevardul Carol 1 cu Bulevardul Republicii, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din orașul Comarnic. 

Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Din fericire, aceștia au fost depistați la timp de polițiști înainte de a produce evenimente rutiere nedorite.