Precizări ale Primăriei Filipeştii de Pădure referitoare la accidentul mortal din localitate

Redactia -

Precizări ale Primăriei Filipeştii de Pădure referitoare la accidentul mortal din localitate

Primăria Filipeştii de Pădure a transmis pe adresa redacţiei un comunicat de presă în care face o serie de precizări cu privire la cauzele producerii accidentului mortal care a avut loc în urmă cu câteva zile în localitate:

Primăria Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, face următoarele precizări în ceea ce priveşte accidentul de circulaţie produs pe raza comunei, în data de 26 august 2014:

„În conformitate cu prevederile art. 22 din O.G. nr. 43/28.08.1997 privind regimul juridic al drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, administrarea drumurilor judeţene se asigură de către consiliile judeţene.

Tot acelaşi act normativ reglementează la art. 40 faptul că drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului.

În acest context, având în vedere că accidentul a avut loc la intersecţia DJ 101 I şi DJ 720 D, clasificate ca drumuri publice de interes judeţean şi făcând parte din proprietatea publică a judeţului, administratorul acestor căi rutiere este Consiliul Judeţean Prahova.”