Prefectul judeţului Prahova nu vrea eutanasierea maidanezilor

Redactia -

Prefectul judeţului, Adrian Dobre, a organizat joi o dezbatere cu primarii din judeţ pe tema legii câinilor comunitari. Prefectul a propus câteva soluţii care presupun realizarea de centre de colectare a patrupedelor şi colaborarea cu ONG-urile care au ca profil de activitate ocrotirea animalelor. Prefectul le-a solicitat primarilor ca la întocmirea bugetelor pe 2012 să prevadă bani pentru padocuri, iar conducerii Direcţiei Sanitar Veterinare să întocmească un plan de măsuri pentru sterilizarea nu doar a câinilor comunitari, ci şi a celor care au proprietari. Potrivit ultimelor date, există un număr de aproximativ 15.000 de câini fără stăpân.