Premii de excelență pentru elevii și profesorii ploieșteni, de Ziua Educației

Daniel Dimache -

Premii de excelență pentru elevii și profesorii ploieșteni, de Ziua Educației

Primăria Municipiului Ploiești și Consiliul Local al Municipiului Ploiești au premiat, astăzi, câștigătorii ploieșteni ai olimpiadelor și concursurilor aflate în calendarul Ministerului Educației, derulate la nivel național și internațional, în cursul anului școlar trecut, în cadrul unui eveniment special, care s-a desfășurat la Sala mare a Teatrului “Toma Caragiu”.

Într-o atmosferă festivă, reprezentanții administrației publice locale au recompensat cu diplome și premii în bani profesorii îndrumători și elevii ploieșteni, câștigători ai competițiilor amintite. Valoarea totală a premiilor acordate de către autoritatea publică locală a fost de aproximativ 75.000 lei.

Premiile au fost oferite de către administratorul public al Municipiului Ploiești, doamna Simona Albu, care a menționat, cu acest prilej, că se dorește o recunoaștere a meritelor elevilor și profesorilor ploieșteni, care au menținut performanța în educație și care au demonstrat, din nou, calitatea învățământului românesc.

Titlurile de “Profesorul anului” și “Elevul anului” în învățământul preuniversitar ploieștean au fost conferite doamnei profesor Daniela Lica, profesor de informatică la Colegiul Național “I.L.Caragiale” Ploiești și, totodată, coordonator al Centrului Județean de Excelență Prahova, respectiv elevului Savu Ștefan Cătălin din cadrul Colegiului Național “I.L.Caragiale” Ploiești.

Ziua Educației a fost marcată, astfel, de către municipalitatea ploieșteană, din dorința de a li se recunoaște elevilor și cadrelor didactice, din comunitatea ploieșteană, rezultatele deosebite câștigate prin dăruire și perseverență.