Președintele executiv al Petrolului, Cristi Vlad, dezminte ferm existența unei clauze speciale în contractul de împrumut al dinamovistului Robert Moldoveanu
Dragos Trestioreanu -
În urma textului publicat azi-noapte, pe www.gazetaph.ro, cu titlul: „Are clauză noul petrolist Robert Moldoveanu de titularizare non-stop? Prinderea lotului pentru EURO ar fi motivul?”, președintele executiv al FC Petrolul Ploiești, Cristian Vlad (foto, la titlu), a dezmințit ferm existența unei clauze speciale în actul oficial de împrumut de la Dinamo la clubul găzarilor al internaționalului „U 21”, demontând astfel zvonul care circula cu privire la posibila impunere a folosirii lui ca titular non-stop, în retur.
Iată ce a declarat pentru www.gazetaph.ro șeful Executivului Petrolului: „Nu ştiu unde circulă acest zvon, cine și dacă l-a lansat, însă pot să afirm, cu certitudine, un singur lucru: NU A EXISTAT ŞI NU POATE EXISTA VREODATĂ o astfel de clauză în vreun contract, indiferent despre ce jucător ar fi vorba. Este o mare aberaţie şi cred că este de la sine înţeles faptul că nu a fost luat vreodată în calcul aşa ceva. Toţi jucătorii au acelaşi statut, toţi sunt la fel de importanţi, nu există titulari sau rezerve, iar Robert Moldoveanu (foto jos, în text) este unul dintre componenţii lotului nostru, care va trebui, la fel ca şi ceilalţi, să demonstreze că îşi merită locul în echipă”.
Am postat dezmințirea de mai sus, așa cum este deontologic, dar cu precizarea că oficialul petroliștilor nu a avut cum proba cele afirmate, deoarece a spus că toate contractele semnate de fotbaliștii Petrolului, ca și de cei ai altor cluburi, de altfel, sunt confidențiale. Astfel, numai cei care au acces oficial la documente, conducator de club, jucător, adică părțile semnatare, și responsabil cu contractele, cel care arhivează actul, cunosc ce conține un angajament, fie de transfer definitiv, fie cu titlu de împrumut. Într-o astfel de situație, nu mai rămâne decât să apreciem că declarația președintelui executiv Cristi Vlad este una făcută exclusiv cu bună credință.
Foto: www.fcpetrolul.ro și www.frf.ro