„Prieteni contra… prieteni”, într-un meci de „care pe care”! Petrolul va mai putea mai visa la L1 sau Farul va scăpa de emoții? Ce va ieși?

Dragos Trestioreanu -

„Prieteni contra… prieteni”, într-un meci de „care pe care”! Petrolul va mai putea mai visa la L1 sau Farul va scăpa de emoții? Ce va ieși?

Astăzi, 4 mai 2019, de la ora 15.30, va debuta returul „dublei” din campionat dintre SSC Farul Constanța și ACS Petrolul ’52 Ploiești, cum apar în scriptele FRF, iar pe scurt, Farul și Petrolul, revanșa meciului de la finele lui octombrie trecut, încheiat cu succesul „lupilor”, rezultat final: 2-1, după ce oaspeții arenei Ilie Oană deschiseseră scorul în prima repriză, prin Tudorică, iar Marinescu, din penalti, și Arnăutu l-au întors după pauză.

Delegația ploieșteană, cazată la hotelul Bulevard, din Constanța, a cuprins, ca de obicei, 20 de fotbaliști, trei portari și 17 jucători de câmp, absenții fiind Țigănașu (accidentat) și Malakyan, Nini Popescu și Enache (decizii tehnice). Astfel, în camerele de la „Bulevard” s-au cazat, vineri, următorii: Bolboașă, Lungu, Brînză (portari); Borța, Olaru, Sarris, Ghinga, Cazan, Pușcaș, Țicu, Chindriș, Bucșa (revenit după suspendarea de o etapă), Marinescu, Kozoronis, Stoica (apărut pentru prima oară în lot, după accidentarea la menisc suferită înaintea startului oficial din 2019 și a intervenției chirurgicale ulterioare), Saim Tudor (apt și el de joc după ce a stat o rundă pentru prea mult „galben”), Ștefănescu, Moldoveanu, Arnăutu și Rusu.

În absența lui Alex Țigănașu, titularul postului de fundaș stânga de la jocul de azi va fi cu siguranță juniorul Vali Țicu, situație în care nu ar fi deloc exclus ca, premieră absolută, Petrolul să înceapă un meci din Liga a II-a cu nu mai puțin de patru fotbaliști „U 21”, ceilalți trei fiind Florin Borța, Saim Tudor și Robert Moldoveanu! Doi portari, care vor fi înscriși în raportul de joc și, bineînțeles, titularul dintre ei, restul de șase „din câmp”, ca și rezervele, s-ar putea să fi fost aleși în ziua partidei. Antrenorul principal Gheorghe Mulțescu și fiul său, tehnicianul portarilor, Cătălin, trebuie să fie foarte inspirați, azi, în alcătuirea lotului de 18. Doi dintre cei prezenți la fața locului urmează a urca în tribuna oficială, iar efectivul pentru care s-a optat trebuie să se adapteze la o suprafață de joc precară, așa cum există acum  la arena Gheorghe Hagi! Cea care nu mai seamănă deloc cu aceea de pe vremea când echipa națională a României o bătea în același loc pe Olanda, într-un meci oficial. Chiar dacă nu va decide, și matematic, viitorul Petrolului în eșalonul secund, confruntarea de la Constanța are o maximă importanță. Una peste alta, meci greu de tot!

Dacă, la debutul turului și chiar până la finele acestuia, SSC Farul – grupare renăscută prin sprijinul suporterilor fideli ai clubului „marinarilor de apă sărată” – a avut un parcurs foarte slab, odată cu venirea ca finanțator a fostului internațional Ciprian Marica, acesta achiziționând și brandul Farul, situația s-a schimbat în bine. Iar asta mai ales în urma transferurilor făcute de către ex-dinamovist în iarnă, atunci când, pe „Gheorghe Hagi”, au venit și doi foști petroliști, Paul Antoche și Raul Avrem (ultimul, via Dacia Unirea Brăila), cei doi alăturându-i-se unui al treilea „lup”, Georgian Păun, ajuns la Constanța încă din vara trecută. Toți sunt oameni importanți în lotul „alb-albaștrilor”, chiar dacă, în afara lui Avram, nu numai mereu între buturi și cu prestații apreciate, dar și căpitan al Farului, ceilalți doi mai vin și de pe bancă, Păun fiind un fel de „armă secretă”, care a decis trei meciuri din acest an, prin goluri absolut fabuloase, mai ales cel din finalul disputei de acasă contra Chindiei Târgoviște! Însă, Petre Grigoraș mai are la dispoziție jucători cu experiența primului eșalon autohton, precum fostul internațional Romeo Surdu, Denis Ispas ori unii dintre străini, Pedro Celestino (ex-CFR Cluj) și Joao Diogo sau Diogo Rosado (foști la Gaz Metan Mediaș), în lot mai fiind și un alt portughez util, Rafael Miranda. Și Farul a împrumutat destui fotbaliști „U 21”, ca dinamovistul Marco Ehmann (este și cetățean german), Tudor Moldovan, Daniel Toma și Ștefan Pacionel (toți trei de la FCSB) sau Robert Neciu (Viitorul Ovidiu). Grigoraș – căruia în acest an i-a lipsit fiul lui, Alexandru, accidentat serios, el fiind și căpitanul Farului – mizează enorm pe suportul fanilor la acest meci, în săptămâna în curs rugându-i „să vină în număr mare la stadion și să ne conducă spre o nouă victorie”! Iar Georgian Păun a declarat, tot pentru siteul www.ziuadeconstanta.ro, că „ne dorim cu toții să câștigăm după ultimele rezultate bune pe care le-am avut”.  Principalul responsabil tehnic al constănțenilor și-a amintit de vremurile de acum 20 de ani, atunci când destule dintre combatantele de azi ale Ligii a II-a erau echipe tari din primul eșalon. A lăudat-o pe Petrolul, considerând că beneficiază de un super stadion și de suporteri fantastici, care e convins că vin și la Constanța, astăzi, la meci.

La un duel în care adversarele sunt nume bine cunoscute din fotbalul autohton, Comisia Centrală de Arbitri nu putea delega decât o brigadă pe măsură: centralul Andrei Chivulete și asistenții Vlad Bârleanu și Bogdan Velicu, toți trei bucureșteni din lotul Ligii 1, plus gălățeanul Bogdan Anghelinei, ca rezervă. FRF, prin comisia de profil a sa, l-a trimis la Constanța pe observatorul de joc Adrian Petre, din Buzău, iar deja-amintita CCA, pe Liviu Ciubotariu (Galați), ca observator de arbitraj. Partida de la Constanța va putea fi urmărită și live pe posturile de televiziune Digisport, Telekomsport și Look Sport, imediat după terminarea celei dintre UTA Arad și ASU Poli Timișoara.

Foto: Ionuț Cărbureanu, www.fcpetrolul.ro și www.ziuadeconstanta.ro