Prima lovitură de imagine a Asesoftului: Vladimir Tica, încă doi ani la Ploieşti

Redactia -

Deşi nici nu s-au stins ecourile cuceririi celui de-al optulea titlu naţional din ultimele nouă sezoane, conducătorii campioanei en-titre a baschetului masculin românesc, CSU Asesoft, nu au intrat în vacanţă. Astfel, ei au dat prima lovitură, prin prelungirea cu doi ani a contractului valorosului pivot sârb, Vladimir Tica (foto, în dreapta; www.csuasesoft.ro), în vârstă de 31 de ani. Fost jucător la Dinamo Moscova Region, alături de care a fost prezent la Final Four-ul de la „Olimpia” al FIBA Europe Cup, al cărei trofeu a fost adjudecat, atunci, de către actuala sa formaţie, Tica a mai combătut pentru Buducnost Podgorica, în Muntenegru, şi pentru încă alte patru trupe din prima ligă poloneză. După semnarea noului contract, preşedintele executiv al CSU Asesoft, Ionuţ Georgescu, a declarat, pentru siteul clubului campion, că „am semnat cu Vladimir Tica pentru că este un baschetbalist pe care l-am avut în vederi şi în trecut, bucurându-ne astfel că a ales să continue alături de noi. Ne-a ajutat enorm în returul sezonului regulat şi în play-off, prin experienţa sa. El şi Burlacu formează un cuplu redutabil, sub panouri”. Această acţiune a vizat şi prezenţa Asesoftului în viitoarea ediţie a cupelor europene, FIBA Eurochallenge Cup” sau, chiar, „FIBA EuroCup”. Tot Georgescu a mai anunţat că se poartă negocieri şi cu tânărul fundaş sârb de 21 de ani, Aleksandar Vlahovic, ca şi cu alţi baschetbalişti din lotul din sezonul 2011-2012, pentru a se merge înainte la echipa din Ploieşti.

Vladimir Tica a evoluat, potrivit www.csuasesoft, în 21 de partide, timp de circa 27 de minute/meci, a avut o medie de puncte de 14,5 puncte marcate şi o rată a recuperărilor de 6,3. În plus, s-a luptat din greu cu toţi omologii săi puternici din Divizia A, puţini făcându-i însă faţă. Cu o pregătire bună de vară, Tica va dovedi, în următorul campionat, o formă superioară, contribuind la speranţele de revenire a echipei CSU Asesoft în atenţia Europei.