Primăria Filipeştii de Pădure reabilitează fosta Grădiniţă nr. 1 pentru a realiza o nouă creşă şi un afterschool
Daniel Dimache -
Educația este drumul pe care copiii urmează să atingă potențialul maxim în viață. Este, după cum bine se știe, cea mai importantă componentă a unei societăți.
„Primordial pentru Primăria Filipeștii de Pădure este îmbunătățirea actului educațional și ajutorarea părinților în creșterea copiilor.
Pentru aceste scopuri instituția noastră a achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui (societate aflată în faliment), Grădinița nr.1 (fosta creșă) și dorește intrarea cât mai rapidă a acestei clădiri în circuitul învățământului preșcolar și școlar.
Reabilitarea acestei clădiri presupune costuri foarte mari și de aceea acest lucru este posibil doar prin accesarea de fonduri europene sau guvernamentale” – a comunicat prin intermediul social media primarul Ciprian Morărescu.
Primăria Filipeștii de Pădure va demara în cel mai scurt timp procedurile de accesare ale acestor fonduri, reușind deja sa introducă acest imobil în programul de eficientizare energetică.
„Dorința noastră este ca această clădire să devină un corp comun pentru o nouă creșă și un afterschool. Deși copiii <<abia aşteaptă să sune de ieşire>> considerăm că programul <<școala după şcoală>> este o necesitate. Totodată o creșă ajută copilul sa devină sociabil, să vorbească și să dobândească deprinderi specifice.” – a mai precizat edilul.
Atunci când programul zilnic de muncă nu le permite părinților să fie acasă, atunci când copiii termină școala, un afterschool este parte foarte importantă din creșterea și educația unui copil oferindu-i siguranță, dar și multe alte beneficii. Aici, copiii pot lua parte la diverse activități menite să contribuie la dezvoltarea lor cognitivă.