Primăria Ploieşti a aniversat-o pe Ioana Constantinescu, la împlinirea vârstei de 100 de ani

Redactia -

Primăria Ploieşti a aniversat-o pe Ioana Constantinescu, la împlinirea vârstei de 100 de ani
Primăria Municipiului Ploiești a aniversat-o, astăzi, pe doamna Ioana Constantinescu, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.
 
Momentul deosebit a fost marcat de către reprezentanții municipalității cu un frumos buchet de flori, ce i-a fost înmânat, cu emoție, ploieștencei centenare. Totodată, doamnei Ioana Constantinescu i-a fost oferită și Diploma de aur, un dar în valoare de 2000 de lei, precum și un delicios tort aniversar.
 
La împlinirea celor 100 de ani de viață, gândurile noastre pline de respect și admirație se îndreaptă către doamna Ioana Constantinescu, dorindu-i acesteia multă sănătate și lumină în suflet. Chipul blând și surâsul luminos ale sărbătoritei sunt dovada clară, pentru noi toți, că viața trebuie trăită și prețuită oricând, sub semnul speranței, credinței și al recunoștinței.