Primăria Ploieşti, acord cu BEI pentru modernizarea transportului public

Redactia -

Primăria Ploieşti, acord cu BEI pentru modernizarea transportului public

Municipiul Ploiești beneficiază de consultanță tehnică de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor axate pe modernizarea transportului public urban.
Primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a semnat un acord cu vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris, pentru servicii de asistență tehnică pentru viitoarele proiecte ale municipalității care au ca obiectiv principal dezvoltarea transportului public ecologic.

Potrivit acestui acord, Banca Europeană de Investiții (BEI) va consilia municipalitatea ploieșteană cu privire la proiectele de transport ecologic, menite să contureze o viață urbană mai sănătoasă.
Un prim proiect pe care Primăria Ploiești dorește să îl implementeze implică achiziția planificată de tramvaie noi, ceea ce va permite modernizarea a jumătate din flota locală de astfel de vehicule prin care se asigură serviciul public de transport local.
Transportul urban ploieștean deservește o populație de peste 260.000 de locuitori, orașul nostru fiind un important centru economic. Este al nouălea municipiu ca mărime din România, iar apropierea de alte centre industriale, precum și de destinații turistice îi sporește potențialul de a deveni parte a unui coridor major de transport și economic.

BEI va oferi consultanță prin proprii experți, precum și prin consultanți externi, pentru a acorda îndrumări cu privire la managementul financiar și de proiect al obiectivelor investiționale de transport, precum și asistență în pregătirea cererii de grant, în cadrul programului Uniunii Europene „Tranziție Justă” Pilonul 3 – Mecanismul de împrumut pentru sectorul public.

Sprijinul consultativ este asigurat prin intermediul InvestEU Advisory Hub. Suport suplimentar pentru administrația publică ploieșteană poate fi disponibil într-o etapă ulterioară a acestui parteneriat.

 

„Suntem foarte încântați să asistăm Ploieștiul în tranziția sa justă către neutralitatea climatică. Această colaborare reflectă angajamentul nostru larg față de acțiunile climatice, dezvoltarea durabilă și justiția socială”, a declarat vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris.

„Parteneriatul nostru cu BEI este important și promovează dezvoltarea orașului nostru. Avem în vedere reabilitarea Depoului de tramvaie și achiziționarea a 20 de tramvaie moderne, nepoluante. Aceste investiții se aliniază îndeaproape cu obiectivele sociale și de mediu ale UE, contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la consolidarea angajamentelor României față de dezvoltarea urbană durabilă”, a precizat, în acest context, primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu.