Primăria Ploieşti: Asociațiile de proprietari au obligația de a efectua lucrări de dezinsecție și deratizare

Redactia -

Primăria Ploieşti: Asociațiile de proprietari au obligația de a efectua lucrări de dezinsecție și deratizare

Primăria municipiului Ploiești readuce în atenția cetățenilor prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr.119/2014, care reglementează normele de igienă și recomandările privind mediul de viață al populației.

Astfel, asociațiile de proprietari au obligația legală de a efectua lucrări de dezinsecție și deratizare, după cum urmează:

  • dezinsecție – maxim 3 luni și deratizare – maxim 6 luni sau ori de câte ori este necesar, în funcție de gradul de infestare, numai de către operatorii autorizați.

Scopul acestor măsuri este prevenirea apariției și răspândirii dăunătorilor (șobolani, gândaci, purici etc.) și protejarea sănătății locatarilor.

Neîndeplinirea acestor obligații atrage sancțiuni contravenționale cuprinse între 3.000 și 8.000 lei, conform Legii 344/2002 și HG 857/2011.

Precizăm că această responsabilitate legală trebuie tratată cu maximă responsabilitate, măsurile necesare urmând a fi luate în termen de 15 zile lucrătoare de la înștiințare.

 

Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa Poliției Locale Ploiești – Serviciul Protecția Mediului (tel: 0244/ 513255, interior 114 ).