Primăria Ploieşti, sprijin pentru ONG-urile din municipiu

Redactia -

Primăria Ploieşti, sprijin pentru ONG-urile din municipiu

Reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale din Ploiești s-au întâlnit, marţi, cu conducerea municipalității ploieștene, într-o sesiune de informare, axată pe dezvoltarea unei strategii comune de lucru.

Reuniunea s-a bazat pe un dialog deschis și a avut în prim plan stabilirea unor pași concreți de acțiune, pentru conturarea unui parteneriat solid și eficient între Primăria Municipiului Ploiești și sectorul local ONG.

Aceste eforturi vor duce la îmbunătățirea serviciilor locale și la implementarea unor proiecte semnificative, benefice pentru comunitatea ploieșteană.

În cadrul acestor discuții, administratorul public al municipiului Ploiești, domnul Sorin-Ion Dumitrașcu, a adus o serie de clarificări cu privire la stadiul plăților, derulate de administrația publică ploieșteană pentru anul 2024, care sunt prevăzute de Legea nr. 350/2006 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

Anul acesta, dublarea fondurilor ce vor fi alocate pentru activități nonprofit de interes general, până la 3 milioane de lei, va fi o măsură importantă ce va fi implementată de autoritatea publică ploieșteană, care va permite organizațiilor nonguvernamentale să își extindă și să își îmbunătățească proiectele ce vor fi derulate în orașul nostru.

Parteneriatul dintre Primăria Ploiești și ONG-uri se va dezvolta pe cinci domenii esențiale de activitate:
⦁ Sport
⦁ Mediu și sănătate
⦁ Social, dizabilități și incluziune
⦁ Educație și cultură
⦁ Tineret

Întâlnirile lunare dintre grupurile de lucru ale sectorului ONG și executivul ploieștean vor fi esențiale pentru identificarea și conturarea proiectelor comune, precum și pentru dezvoltarea unor mecanisme eficiente în utilizarea fondurilor publice.