Primarul oraşului Sinaia a promis că într-o săptămână va da drumul la telegondolă

Redactia -

Primarul oraşului Sinaia a promis că într-o săptămână va da drumul la telegondolă

Prezent la Ploieşti, Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia a discutat despre situaţia în care se află telegondola. El a spus că în aceste zile se lucrează pentru punerea ei în funcţiune, urmând ca în maxim o săptămână să-i dea drumul. Referitor la situaţia juridică a telegondoilei acesta a declarat ca în momentul de faţă este suspendată executarea şi există un administrator provizoriu care are rolul de a proteja bunul respectiv până se judecă pe fond.