Primarul Poliţeanu anunţă demararea licitaţiei pentru 20 de tramvaie noi în Ploieşti

Redactia -

Primarul Poliţeanu anunţă demararea licitaţiei pentru 20 de tramvaie noi în Ploieşti

“Am pornit licitaţia pentru 20 de tramvaie noi. Azi, 4 august 2025 și 35 de ani mai târziu, Ploieştiul a decis în final că ploieştenii merită să călătorească în tramvaie moderne în care să nu te mai coci vara, să nu mai îngheți iarna și din care nu sari cu riscul să-ți rupi picioarele.

Valoarea totală estimată a achiziției: 200.000.000 lei.
Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare: 04.09.2025, ora 15.00.
Termenul de livrare a primului tramvai este de 8 luni de la semnarea ordinului de începere din partea achizitorului și a ultimului tramvai, de 19 luni.
Mai sunt etape de parcurs până să le vedem pe străzile Ploieștiului”, anunţă primarul Mihai Poliţeanu.
 
Etapele realizate şi cele viitoare: 
 
1️⃣ Imediat după preluarea mandatului, am contactat Banca Europeană de Investiții pentru finanțare și am avut discuții exploratorii inițiale;
2️⃣ În martie 2025 am semnat cu BEI un acord de asistență tehnică cu vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris;
3️⃣ Din martie 2025 până astăzi Primăria Ploiești a fost supusă practic unui audit financiar la sânge, care a fost un proces migălos, dar necesar atât pentru acordarea împrumutului, cât și pentru disciplina noastră financiară și ieșirea din dezastrul financiar în care era orașul la finalul lui 2024;
4️⃣ Caietul de sarcini a trecut prin mai multe filtre (BEI, consultanți și ANAP) și a fost publicat luni, 4 august, cu clauză suspensivă;
5️⃣ În paralel, scriem cu asistența consultaților BEI aplicația de finanțare către BEI și către Comisia Europeană (partea de grant a finanțării) pe care ne-am propus să le depunem la începutul lunii septembrie;
6️⃣ Dacă ambele procese paralele (licitația și aprobarea cererii de finanțare) merg bine, atunci ele vor fi finalizate cam în aceeași perioadă (desemnarea căștigătorului licitației și semnarea contractului de finanțare). Nu știu să indic acum momentul, sper să fie până la finalul lui 2025.