Primarul Volosevici, suspendat din PNL pentru 6 luni
Daniel Dimache -

Comunicat de presă PNL Prahova:
Biroul Politic Judeţean (BPJ) Prahova a decis, în cursul zilei de ieri, suspendarea din Partidul Naţional Liberal a primarului municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici. Decizia a fost luată in unanimitate.
Principalele motive care au stat la baza deciziei au fost următoarele:
– refuzul domnului Volosevici de a colabora cu consilierii și echipa PNL pentru rezolvarea problemelor grave ale orașului precum: termia, accesarea fondurilor europene, crearea și depunerea de proiecte pentru accesarea de fonduri nerambursabile pentru oraș,
– lipsa totală a eticii și profesionalismului în exercitarea funcției pentru care a fost ales cu sprijinul nostru, pe care le-a manifestat atât în relația cu angajații, cât, mai ales, cu cetățenii Municipiului,
– refuzul de a purta orice dialog decent cu specialiștii noștri sau cu colegii din organizație.
La finalul perioadei de șase luni de suspendare conform Statutului partidului, membrii BPJ Prahova vor reanaliza evoluţia atât a proiectelor administrative asumate în campania electorală, cât şi a relaţiilor interumane şi comportamentale ale primarului Andrei Volosevici.

![Razie a poliţiei în zona Halelor Centrale din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2022/10/hale-centrale-renovare-2.jpg)

![Şedinţă importantă la Prefectura Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/597391574-1306153261555950-4065963984298440108-n.jpg)