Primele cete de colindători au sosit la Primăria Ploiești
Redactia -

“Primăria Municipiului Ploiești este cuprinsă, treptat, de spiritul sărbătorilor de iarnă, odată cu sosirea colindătorilor, care ne aduc bucurie, voie bună și frumoase urări pentru întreaga comunitate.
Respectând tradiția anilor precedenți, municipalitatea ploieșteană este gazdă a colindătorilor, în această săptămână, premergătoare Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului.
Cu colinde tradiționale și multă căldură sufletească, oaspeții noștri au reamintit tuturor cât de importante sunt obiceiurile care ne adună și ne apropie unii de alții, în această perioadă specială a anului.
Le mulțumim colindătorilor Colegiului Național Pedagogic ‘Regina Maria’ și ai Școlilor Gimnaziale ‘I.A. Bassarabescu’ și ‘Nicolae Bălcescu’ pentru momentele prețioase oferite în prag de Crăciun și Anul Nou!
Săptămâna aceasta, zeci de copii din unitățile de învățământ ploieștene vor sosi în sediul municipalității unde, într-o atmosfera plină de sărbătoare, tradiție și spiritualitate, vor colinda angajații din cadrul administrației publice locale”, transmite Primăria Ploieşti.





![Consiliul Local Ploieşti, convocat marţi pentru zece proiecte importante Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/sedinta-cl-ploiesti.jpg)
![Proiect major de reabilitare a reţelei de transport și distribuție termică din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/reabilitare-termie.jpg)
![Ploieşti: S-a prelungit măsura blocării parcării din zona fostului cinema Modern Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/parc-vest-cinema-modern.jpg)