Primele două clasate din Liga a II-a, FC Petrolul și FC Hermannstadt, s-au bătut și pe cota jucătorilor transferați în mercato de iarnă. Dar, singura echipă care a adus numai fotbaliști din Liga 1 a fost cea care e a treia și pe podium!

Dragos Trestioreanu -

Primele două clasate din Liga a II-a, FC Petrolul și FC Hermannstadt, s-au bătut și pe cota jucătorilor transferați în mercato de iarnă. Dar, singura echipă care a adus numai fotbaliști din Liga 1 a fost cea care e a treia și pe podium!

Așa cum era firesc, în mercato de iarnă, s-au întrecut în achiziții primele patru clasate din clasamentul Ligii a II-a de fotbal, FC Petrolul Ploiești, FC Hermannstadt Sibiu, Universitatea Cluj și, respectiv, Concordia Chiajna. Sunt formațiile după a căror luptă în play-off, fază în care primele două s-au și calificat deja, se vor decide promovatele direct și cele se vor bate pentru accederea în Liga 1, în urma unei „duble” de baraj. Celelalte trupe incluse în „Top 6” din prezent, FC Buzău, respectiv CSA Steaua București, aproape sigur calificate și ele în play-off, ca și Clujul și Chiajna, au (cam) dovedit, prin transferurile de iarnă, puține și mai degrabă nesemnificative, că nu prea mai cred în promovare.

Luate pe rând, primelor patru clasate le-am atașat cotele de pe www.transfermarkt.de ale nou-veniților din mercato de iarnă, un total al sumelor acestora și media stabilită pe jucător, în funcție de numărul de sosiți. Se demonstrează astfel că, deși una dintre grupările care a adus numai jucători de prim eșalon, numai unul fiind cu titlu de împrumut, nu a fost și prima în privința mediei despre care scriam mai sus (suma totală a cotelor celor nou-veniți/numărul de fotbaliști aduși). Chiar dacă s-au luptat, și din acest punct de vedere, pentru primul loc din ierarhia neoficială a transferurilor, FC Petrolul și Hermannstadt nu s-au plasat pe aceleași poziții ca și în ierarhia de la care va reporni campionatul, începând de joi seara. Dar, iată mai jos, într-o ordine aleatorie, cine a venit la primele patru clasate, de la ce club, din ce eșalon și ce cotă are fiecare:

FC PETROLUL PLOIEȘTI

1. Serbastian Moroz (Astra Giurgiu, Liga 2 din România) – 100.000 de euro;

2. Vedran Vrhovac (FK Željezničar Sarajevo, Liga 1 din Bosnia și Herțegovina, bosniaco-croat) – 250.000 de euro;

3. Alexandru Sabău (FC Brașov, Liga 2 din România) – 125.000 de euro;

4. Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș, Liga 1 din România) – 300.000 de euro;

5. Marius Cioiu (Academica Clinceni, Liga 1 din România) – 250.000 de euro;

6. Dragoș Gheorghe (Astra Giurgiu, Liga 2 din România) – 150.000 de euro;

7. Răzvan Horj (foto, în text, între președintele executiv Costel Lazăr și directorul sportiv Claudiu Tudor; Gaz Metan Mediaș, Liga 1 din România) – 100.000 de euro.

FC HERMANNSTADT SIBIU

1. Plamen Ivanov Iliev (Dinamo București, Liga 1 din România, împrumut) – 800.000 de euro;

2. Ioan Hora (UTA Arad, Liga 1 din România) – 400.000 de euro;

3. Daniel Paraschiv (FC Voluntari, Liga 1 din România, împrumut de la CFR Cluj, de care aparține) – 250.000 de euro;

4. Ionuț Ciprian Biceanu (Concordia Chiajna, Liga 2 din România) – 150.000 de euro;

5. Andrei Blejdea (Universitatea Cluj, Liga 2 din România) – 125.000 de euro;

6. Gabriel Șerban (Astra Giurgiu, Liga 2 din România) – 75.000 de euro;

7. Alexandru Tudor Negrea (Sportul Șimleu Silvaniei, Liga 3 din România) – 50.000 de euro.

UNIVERSITATEA CLUJ

1. Ioan Filip (Gaz Metan Mediaș, Liga 1 din România) – 250.000 de euro;

2. Ely Fernandes (FCV Farul Constanța, Liga 1 din România, internațional Insulele Capului Verde) – 200.000 de euro;

3. Aurelian Păun (Academica Clinceni, Liga 1 din România) – 150.000 de euro;

4. Florin Ilie (UTA Arad, Liga 1 din România) 150.000 de euro;

5. Roberto Romeo (Gaz Metan Mediaș, Liga 1 din România, italian) – 150.000 de euro;

6. Paul Pârvulescu (Academica Clinceni, Liga 1 din România) – 100.000 de euro;

7. Romario Pires (FCV Farul Constanța, Liga 1 din România, brazilian) – 450.000 de euro;

8. Martin Remacle (FC Botoșani, Liga 1 din România, împrumut, belgian) – 50.000 de euro.

CONCORDIA CHIAJNA

1. Carol Taub (Universitatea Cluj, Liga 2 din România) – 75.000 de euro;

2. Carlo Casap (FCV Farul Constanța 2, Liga 3 din România) – 150.000 de euro;

3. Neluț Roșu (FC Voluntari, Liga 1 din România) – 150.000 de euro;

4. Stjepan Plazonja (FC Hermannstadt Sibiu, Liga 2 din România) – 100.000 de euro;

5. Nemanja Soković (Ripensia Timișoara, Liga 2 din România) – 75.000 de euro;

6. Paul Batin (Progresul Șomcuta Mare, Liga 3 din România) – 125.000 de euro;

7. Bogdan Barbu (Rapid București, Liga 1 din România) – 50.000 de euro;

8. Nicolae Daniel Pîrvulescu (Universitatea Cluj, Liga 2 din România) – 75.000 de euro;

9. Răzvan Matiș (Chindia Târgoviște, Liga 1 din România, împrumut de la FCV Farul Constanța, de care aparține);

10. Andrei Mirică (SC Popești Leordeni, Liga 3 din România) – 50.000 de euro;

11. Denis Moldovan (CS Hunedoara, Liga 3 din România, împrumut de la Viitorul Cluj, tot din L3 autohtonă, portarul fiind fratele mai mic al titularului aceluiași post dintre buturile Rapidului București, L1) – 10.000 de euro.

Potrivit datelor statistice de mai sus, FC Petrolul Ploiești a adus 7 jucători în pauza de iarnă, a căror cotă totală este de 1.275.000 de euro, cu o medie de 182.142,85 de euro/fotbalist, achiziționând 4 prim-divizionari, 3 din eșalonul secund (1 cu titlu de împrumut) și 1 jucător străin din cea dintâi ligă din Bosnia Herțegovina. În schimb, conform acelorașai date, FC Hermanstadt Sibiu – cu 7 achiziții, dintre 3 din L1 (2 cu titlu de împrumut), tot atâtea din L2 și 1 din L3, cu goal-keeper-ul străin având cea mai mare cotă dintre toți transferații primelor patru clasate – a „adunat” o sumă totală de 1.850.000 de euro și o cotă de 264.285,71 de euro. Astfel, îl devansează – în această ierarhie neoficială – pe liderul detașat, din prezent, al Ligii a II-a! „U” Cluj este tot pe a treia poziție și din acest punct de vedere, ca și în ierarhia la zi. Deși cu un total mai mare decât Petrolul, media ardelenilor – singurii care au luat numai divizionari A, 8, dintre care 4 străini (1 împrumut)! – este mai mică decât a clubului găzarilor, mai exact de 168.750 de euro. În sfârșit, gruparea care a transferat o… echipă întreagă (11 jucători, cei mai mulți dintre primele patru cluburi, 3 L1, cu 1 împrumut, 4 L2, cu 1 împrumut, și 4 L3, cu doi străini din L2 a României) se laudă cu o sumă totală de 1.060.000 de euro și o medie de 96.372,72 de euro. Este astfel „bună în grad”, așa cum se zicea la armată, adică pe același loc ca și în clasamentul la zi.

Sigur, cotele de pe www.transfermarkt.de nu ar fi chiar relevante, unele chiar bizare, asta în funcție și de criteriile luate în considerare de către specialiștii siteului german. Totuși, se poate face o idee cât de cât asupra mișcărilor fotbaliștilor, din diverse țări sau eșaloane. Însă, nu-i mai puțin adevărat că evoluțiile din cele 13 etape rămase disputat, trei din sezonul regular și 10 din play-off, vor confirma sau infirma datele statistice la care am apelat, pentru a sintetiza informațiile oferite de mercato de iarnă, la nivelul celor mai bune patru echipe din Liga a II-a. Nu prea cred că vor fi mari diferențe și pe gazon. Cert este că îmi permit să anticipez că marile favorite la promovare directă sunt FC Petrolul și FC Hermannstadt, primele două clasate din ierarhia la zi, iar următoarele tot atâtea vor fi „nuci tari” de tot la barajele de promovare. Evident, câtă vreme trupele de pe locurile 13-14 în L1, din  prezent, ne apar ca modeste. Dar, vom vedea…

Foto: www.fcpetrolul.ro, Facebook FC Hermannstadt și www.liga2.prosport.ro