Primele grinzi, montate pe lotul Dumbrava – Mizil al autostrăzii Ploiești – Buzău. Stadiul lucrărilor

Redactia -

Primele grinzi, montate pe lotul Dumbrava – Mizil al autostrăzii Ploiești – Buzău. Stadiul lucrărilor

Am fost într-o vizită neanunțată pe șantierul Lotului 1: Dumbrava – Mizil al Autostrăzii Ploiești – Buzău, mai exact la km 0 al Autostrăzii Moldova, A7 , unde va fi localizat noul nod rutier între A3 București-Ploiești și Autostrada A7, cel mai complex nod rutier din acest prim lot, de altfel, anunţă Irinel Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în cadrul ministerului Transporturilor.

Stadiul lucrărilor pe acest lot este următorul:
 
A fost finalizată descărcarea siturilor arheologice de pe întregul amplasament al autostrăzii;
Au fost montate primele 48 grinzi de beton aferente structurilor;
Au fost finalizate 32 din 39 de podețe și se lucrează la restul de 7 podețe;
Se efectuează lucrări de hidroizolație, umpluturi și verificări la cele 32 podețe finalizate;
Au fost realizate 960.000 metri cub din 2.5 milioane metri cub de umpluturi de pământ;
Au fost realizate 25980 metri cub de strat de formă din pământ stabilizat cu lianți hidraulici;
Se execută lucrări de umpluturi cu pământ la bretelele Nodului rutier de la Dumbrava;
A fost finalizată o structură (pod) și se lucrează concomitent la restul de 14 (poduri și pasaje) aferente contractului;
Au fost forați, armați și turnați 927 din 1180 piloți aferenți structurilor;
Se montează oțel-beton la radiere și se lucrează la elevațiile culeelor;
Au fost realizate toate subtraversările de conducte gaz și țiței;
Se lucrează la sistemul ITS, stadiul acestora fiind de 65%;
Se execută lucrări de relocare a rețelelor de utilități publice, fiind finalizată relocarea conductelor de apă;
 
Lotul 1 este cuprins între Dumbrava (Autostrada București – Ploiești) – Mizil (DJ 100C) și are o lungime de 21 km.