Primul examen dificil al Petrolului intrat în insolvență: deplasarea de la Botoșani

Redactia -

Primul examen dificil al Petrolului intrat în insolvență: deplasarea de la Botoșani

La această oră, delegația Petrolului se află, în autocar, în drum spre Botoșani, după ce până la Iași a ajuns, în 40 de minute, cu o cursă de linie, ce a decolat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni. Din fericire pentru antrenorul principal Mircea Rednic, față de debutul în returul Ligii I, meciul de acasă cu FC Brașov, mâine seară, de la ora 20.30, pe arena municipală din urbea moldoveană îi va avea la dispoziție, de la bun început, pe fundașul central Mourad Satli, care și-a ispășit supendarea de o etapă, și pe fundașul stânga Jean-Alain Andre Fanchone, revenit după o rurptură musculară complicată suferită la gamba stânga, cele câteva minute prinse pe gazon contra trupei de la poalele Tâmpei dovedind că se poate miza pe el chiar și din primul minut. Tot îmbucurător este și că mijlocașul de bandă Filipe Teixeira, a cărui includere în lotul pentru partida cu FC Botoșani era incertă, a primit avizul favorabil al medicului echipei, dr. Claudiu Stamatescu, și a urcat astfel în avion. Rămâne de văzut dacă Rednic va miza de la început pe autorul golului victoriei în dauna grupării FC Brașov sau o va face pe parcursul confruntării. În schimb, încă sunt emoții cu privire la folosirea lui Ciprian Vasilache, certificatul internațional de transfer al acestuia întârziind a sosi din Coreea de Sud, acolo unde a evoluat înainte de a veni la Petrolul. Astfel încât, directorul sportiv Dan Dorobeț are sarcina de a urmări și mâine cartea de verde la Federația Română de Fotbal, iar dacă va fi primită în timp util, mingincarul maramureșean are șanse de a intra în primul „11” al găzarilor, în meciul de mâine cu FC Botoșani, ce va fi preluat live de „Look TV” și „DigiSport 1”. Se presupune că tehnicianul „lupilor” ar putea miza pe următoarea formulă de start: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Satli, Fanchone – Astafei, I. Filip, de Lucas, Teixeira – Mareș – N’Koyi, din lotul de 18 urmând a mai face parte, probabil, portarul Cobrea și jucătorii de câmp Peteleu, Beța, L. Marinescu, Nepomoceno, Al. Chiriță și Pastorini. Dacă va primi cartea verde, atunci Vasilache îl va înlocui pe Astafei pe banda dreaptă, iar cel din urmă pe Mareș și va juca astfel în spatele vârfului împins. Situație în care una dintre rezerve va urca în tribună. De subliniat că partida FC Botoșani – Petrolul Ploiești va fi arbitrată de către o brigadă Tchite_selectataalcătutiă din centralul Alexandru Tudor, asistenții Mircea Mihail Grigoriu și Adrian Radu Ghinguleac, adiționalii Florin Miron (toți patru din București) și Marian Barbu (Făgăraș), plus rezerva Iulian Radu, domiciliat tot în capitala țării. Observator de joc a fost delegat brașoveanul Valer Șulea, iar pentru arbitraj, ex-asistentul din lotul primului eșalon, Sorin Boca (Iași).

Altfel, dacă fundașul central stânga Marian Marin este în așteptarea primirii statutului de jucător liber de contract, pentru a fi legitimat ulteriior la Petrolul, iar despre fundașul central ivorian Ali Vanomo Bamba doar se speculează deocamdată ca ar putea sosi, ultimul venit în tabăra găzarilor, atacantul belgian originar din Burundi, Mohamed „Meme” Tchite, a semnat un contract până la finele sezonului, cu o opțiune de preluingire pe un an. Tchite a rămas la Ploiești pentru a se pregăti și duminică va face din nou joncțiunea cu actualii săi coechipieri, sperându-se a debuta în prima manșă a semifinalei Cupei României-Timișoreana, de joi, 5 martie 2015, ora 21.30, în direct pe „ProTV”, cu FCSB. Pentru acest meci, mult așteptat de către fanii „galben-albaștrilor”, vor fi valabile abonamentele achiziționate în vara trecută sau în această iarnă, iar biletele – care au fost puse deja în vânzare – costă 35 de lei (tribuna II), 45 de lei (tribuna I) și 75 lei (tribuna 0), peluzele urmând a fi închise iar, în urma deciziei de anul trecut a Comisiei de Disciplină a FRF. Ulterior turului semifinalelor competiției KO, Geraldo Alves și coechipierii săi vor avea parte de un program dens: luni, 9 martie, ora 18.00, pe arena Ilie Oană, cu echipa CSMS Iași, în etapa a XX-a din campionatul Ligii I, live pe „Look Plus”, „DigiSport 1” și „Dolcesport 1”, vineri, 13 martie, 20.30, în direct pe „Look TV” și „DigiSport 1”, la Rapid București, în runda cu numărul 21 din Liga I, și marți, 17 martie, 19.30 („Look TV” și „DigiSport 1”), acasă, cu echipa CS Universitatea Craiova (etapa a XXII-a).

Foto: www.fcpetrolul.ro