Prin victoria de senzație din București asupra Stelei, Tricolorul LMV a reintrat serios în cărțile eventului!

Dragos Trestioreanu -

Prin victoria de senzație din București asupra Stelei, Tricolorul LMV a reintrat serios în cărțile eventului!

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploiești a terminat sezonul regulat al campionatului Diviziei A1 de volei masculin la patru puncte în urma câștigătoarei acestuia, CSA Steaua București. Tot la patru lungimi față de steliști s-au aflat și luni, 12 martie 2018, Bogdan Olteanu și coechipierii săi atunci când s-au urcat în autocar și s-au îndreptat spre sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”, pentru a oferi replica „roș-albaștrilor”, în derbiul etapei a II-a a play-off-ului și al turului, în prima rundă a acestuia ambele combatante impunându-se în minimum de seturi.

În acest context, pentru a mai putea spera la primul titlu național al său, Tricolorul LMV trebuia să câștige în capitala țării, ba chiar nu oricum, ci cu maximum un set pierdut. Numai așa, ploieștenii ar fi putut reintra în cărțile eventului, fiind calificați și în Final Four-ul Cupei României, întrecere din care, înaintea turneului final al acesteia, o eliminaseră tocmai pe Steaua, după victorii atât pe teren propriu, cât și în deplasare! Însă, nu-i mai puțin adevărat că, în sezonul regulat al Diviziei A1, „galben-albaștrii” au fost învinși atât în tur, cât și în retur, de „militari”! Este ușor de dedus, deci, câtă dorință de a învinge aveau cei de la Tricolorul LMV după eșecurile de anul trecut. Iar după cum a început derbiul de la București a fost cât se poate de clar că ambiția oaspeților atinsese cote maxime.

Până să se dumirească bine asistența din sală, una full, al cărei fundal sonor a fost dominat net de către galeria ploieșteană, care s=a afișat cu frumoase tricouri galbene, ieșind clar în evidență astfel, scorul luase deja proporții atât de mari, încât se rezolvase ecuația câștigătoarei primului set! Un set dominat da capo al fine de oaspeții care au aliniat același sextet – Milivojevic, Stulenkov, Lică, Olteanu, Bissette, Bartha și cu Kroiss libero, în cea mai mare parte a actului, doar olandezul Jorna mai fiind folosit puțin. Cu 1-0 pe tabelă, după un cinic 25-16, total neașteptat pentru un derbi desfășurat pe terenul ocupantei primului loc în ierarhia la zi, ploieștenii debordau de forță și dăruire. Chiar dacă în al doilea seat nu a mai fost un galop de sănătate, iar acel 25-22 a dat impresia unui echilbru, nu a fost chiar așa. A fost un set adjudecat fără mari emoții de băieții lui Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu. Paradoxal, la 2-0, după 56 de minute de joc, aflați în fața unei victorii senzaționale, de care îi despărțeau doar un singur set, vicecampionii sezonului regulat au început să aibă emoții. Unele care au durat aproape până spre finalul actului! Însă, ca și voleibaliștii mari, Olteanu & Co. au întors, incredibil și fabulos, totodată, rezultatul și s-au impus cu 25-23, ulterior unei jumătăți de oră plus un minut, dând drumul apoi la… hora bucuriei!

A ieșit în evidență și maxima inspirație de la schimbări a lui Sergiu Stancu, trimiterea pe parchet a lui Carrasco și Kullo, în locul lui Bartha și, respectiv Lică, care își cam pierduseră din concentrare și mână, a fost o decizie câștigătoare. Cu acest 3-0 excepțional, Tricolorul LMV a venit la doar o lungime în spatele Stelei, umilită pur și simplu la ea acasă de o echipă realmente supermotivată! Au fost 88 de minute de vis, partea leului, la final, tăindu-și-o Jorna, cu o serie de servicii bine plasate, care au îngreunat o replică facilă a gazdelor, așii săi și blocajele coechipierilor aducând o victorie la zero, la care poate că nici cel mai optimist suporter al oaspeților nu mai spera. Fantastică revenire! Cu un parcurs perfect până pe 14 aprilie, ziua derbiului returului, și cu inspirație deplină atunci, la care să se asezoneze o formă maximă în Final Four-ul competiției KO, Tricolorul LMV ar sărbători, împreună cu fanii, al căror număr va trebui să crească deja serios, primul event național din scurta istorie de la nivelul primului eșalon!

Foto: www.republikanews.ro