Prins la furat de lemne de poliţiştii din Vălenii de Munte
Redactia -

La data de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte, în timp ce desfășurau activități în vederea combaterii delictelor silvice, au identificat și depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Predeal Sărari care tăia material lemnos.
Din verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi tăiat din punctul Ciobănari, din comuna Predeal Sărari, 6 cioate din specia salcâm, și totodată ar fi scos din rădăcini alți doi arbori, o parte din acest material lemnos fiind încărcat într-o autoutilitară din apropierea locului comiterii faptei.
La fața locului s-a prezentat și un pădurar care a măsurat materialul lemnos în cauză, acesta fiind lăsat în custodie proprietarei terenului de pe care ar fi fost tăiați arborii.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă, conform Legii nr.171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.


![Consiliul Local Ploieşti, convocat marţi pentru zece proiecte importante Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/sedinta-cl-ploiesti.jpg)
![Proiect major de reabilitare a reţelei de transport și distribuție termică din Ploieşti Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/reabilitare-termie.jpg)
![Ploieşti: S-a prelungit măsura blocării parcării din zona fostului cinema Modern Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/parc-vest-cinema-modern.jpg)