Prins la furat într-un magazin din Blejoi

Redactia -

Prins la furat într-un magazin din Blejoi

La data de 26 ianuarie a.c.,în jurul orei 15.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați, în mod direct, de către reprezentanții unei societăți comerciale despre faptul că o persoană ar fi sustras mai multe produse din magazin.

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au identificat persoana banuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 43 de ani, din județul Ilfov.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 850 de lei.

Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în stare de recidivă postexecutorie.