Programul Festivalului Internațional de Poezie ”Nichita Stănescu”, de la Ploiești

Daniel Dimache -

Programul Festivalului Internațional de Poezie ”Nichita Stănescu”, de la Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești organizează Festivalul Internațional de Poezie “Nichita Stănescu”, ediția XXXI, în perioada 28-31 martie a.c..

Astfel, joi – 28 martie 2019, la ora 11.00, la sediul Colegiului Național “Nichita Stănescu”, vor fi premiați câștigătorii concursului “Lecții cu Nichita”. Premiile acordate de municipalitate tinerilor din clasele de gimnaziu (V-VIII), precum și din liceu (clasele IX-XII) vor fi în valoare de 5000 lei.

De asemenea, în baza unui parteneriat încheiat de Primăria Municipiului Ploiești cu reprezentanții Colegiului Național “I.L. Caragiale”, vineri – 29 martie 2019, la ora 10.00, la sediul instituției școlare amintite, vor fi acordate premii în valoare de 2000 lei câștigătorilor concursului dedicat memoriei poetului Nichita Stănescu – “Dreptul la timp”.

Ulterior, de la ora 11.00, în amfiteatrul  Colegiului Național “I.L. Caragiale”, va avea loc deschiderea oficială a celei de-a XXXI-a ediții a Festivalul Internațional de Poezie “Nichita Stănescu”.

În după-amiaza zilei de vineri – 29 martie 2019, de la ora 16.00, la sediul Uniunii Artiștilor Plastici se va desfășura vernisajul expoziției de artă plastică “Omagiu lui Nichita”. În cadrul acestui eveniment cultural, municipalitatea ploieșteană va acorda un premiu în valoare de 1500 lei celei mai bune lucrări dedicate “poetului necuvintelor”.

Duminică – 31 martie 2019, la ora 10.00, va avea loc o ceremonie publică în memoria lui Nichita Stănescu, când vor fi depuse flori la bustul poetului, din parcul central ce îi poartă numele. Totodată, va avea loc și un moment liric susținut de poeții Adam Puslojic, Valeriu Matei și Nicolae Băciuț.

În aceeași zi, începând cu ora 11.00, la sediul Filarmonicii ploieștene “Paul Constantinescu”, se va desfășura ceremonia de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Poezie “Nichita Stănescu”.

În cadrul acestui eveniment festiv, Primăria Municipiului Ploiești va acorda “Marele Premiu pentru Poezie” în valoare de 1000 euro. Cu acest prilej, va fi felicitat și scriitorul Valeriu Matei, Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești, căruia i se va oferi, în semn de apreciere, “Marea Carte a Ploieștiului”.

Reamintim în acest context că, iubitorii de frumos și carte sunt invitați, săptămâna aceasta, să vizioneze Târgul de carte și artă tradițională și contemporană, organizat de Casa de Cultură “I.L. Caragiale” Ploiești, în parcul “Nichita Stănescu”, din centrul civic.