Programul Primul Ghiozdan pentru bobocii din Ploiești

Daniel Dimache -

Programul Primul Ghiozdan pentru bobocii din Ploiești

 

 

Primăria Municipiului Ploiești continuă, și anul acesta,  proiectul devenit deja o tradiție, de acordare a pachetului de rechizite școlare “Primul Ghiozdan”, copiilor înscriși în clasa I, în anul școlar 2022-2023.

Municipalitatea ploieșteană a recepționat astăzi cele 1780 de ghiozdane noi, care vor fi distribuite unităților de învățământ ploieștene, în perioada 30 – 31 august 2022, urmând ca acestea să le fie dăruite copiilor la începutul noului an școlar.

Ghiozdanele au un design atractiv, atât pentru fete, cât și pentru băieți și vor include și câte un set de rechizite școlare, respectiv: caiete, penar, riglă, acuarele, stilou, creioane și coperți.       

Menționăm că, bugetul prevăzut pentru derularea acestui program a fost de 160.000 lei.

Consecventă ideii de a aduce un strop de bucurie micuților care vor păși, pentru întâia oară, pragul unităților de învățământ, Programul “Primul Ghiozdan”, derulat de municipalitatea ploieșteană pentru al zecelea an consecutiv, este menit să le aducă micilor boboci, dornici să deslușească buchile cărții, o surpriză plăcută și utilă la început de an școlar.