Programul RABLA va fi suplimentat cu aproximativ 2.000 de tichete electronice

Redactia -

Programul RABLA va fi suplimentat cu aproximativ 2.000 de tichete electronice

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național – RABLA CLASIC 2016 va fi suplimentat cu 1.846 de tichete electronice. Acestea pot fi accesate de populație începând de astăzi, 12 octombrie 2016, suma realocată în cadrul Programului fiind de 12 milioane de lei. 

”Anul acesta Programul Rabla a atins un succes istoric în cei 12 ani de când funcționează: a fost primul an în care tichetele electronice au fost epuizate în mai puțin de trei săptămâni și primul an în care Ministerul Mediului decide două suplimentări de buget. După ce în luna iulie am venit în completarea Programului cu 4000 de tichete electronice care s-au epuizat și ele pe parcursul câtorva zile, astăzi am decis o nouă alocare bugetară care acoperă circa 2000 de tichete electronice.”, a declarat Cristiana Pașca Palmer, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Pentru ”Rabla Clasic” rămâne în vigoare prima de casare de 6.500 de lei, cu posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonus-uri pentru următoarele situații:

  • un eco-bonus de 750 de lei care poate fi adăugat primei de casare în situația în care românii aleg să-și cumpere o mașină al cărei motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km
  • un eco-bonus în valoare de 1.500 lei pentru situația în care populația optează pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Dacă mașina nouă respectă ambele criterii, un cetățean poate beneficia de ambele eco-bonus-uri, putând să ajungă, cu tot cu prima de casare, la o finanțare de 8.750 de lei care va fi suportată de AFM din costul mașinii noi.

”În prezent, avem în derulare și Programul RABLA PLUS, dedicat mașinilor electrice. Suplimentarea bugetului pentru RABLA CLASIC oferă cetățenilor care doresc să achiziționeze o mașină electrică un beneficiu cumulat de aproape 6.000 de euro”, a adăugat ministrul Cristiana Pașca Palmer.

În cazul ”Rabla Plus” românii care vor să aleagă o mașină care nu poluează beneficiază din partea AFM de două tipuri de eco-tichete:

  • un eco-tichet de 5.000 de lei pentru achiziționarea unui autoturism nou electric-hibrid
  • un eco-tichet de 20.000 de lei pentru mașinile noi 100% electrice.

Cele două axe ale programului pot fi accesate de populație separat sau combinat. În situația în care un cetățean deține o mașină veche pentru casat și dorește să achiziționeze un autoturism nou 100% electric sau nou electric hibrid, va beneficia de un sprijin financiar de aproximativ 6.000 de euro, deoarece va primi, concomitent, atât prima de casare de 6.500 de lei cât și eco-tichetul de 20.000 de lei sau cel de 5.000 de lei.