Programul traseelor TCE Ploieşti în perioada Sărbătorilor Pascale

Redactia -

Programul traseelor TCE Ploieşti în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sărbătorilor Pascale, transportul public local de persoane din municipiul Ploiești va fi asigurat astfel:

  • în data de 04.2026: cu program de zi de sâmbătă,
  • în zilele de 11, 12 și 13.04.2026: cu program de zi de duminică.

Precizăm că traseele 1, 2, 22/22barat, 32, 401 și 402 vor avea programele adaptate și la orarul zilnic de închidere al marilor centre comerciale, aflate pe ruta fiecăruia dintre acestea, transmite primărie.

Precizăm că, în data de 12.04.2026, AFI Ploiești si Cocoș 2 sunt închise. Ca urmare, traseele 401 Hipodrom – AFI Ploiești și 402/402b Lămâița – AFI Ploiești vor fi suspendate.

Pentru eventualele deplasări spre/de la Parc Obor, călătorii pot folosi combinația traseului 40 Hale Catedrală – Bereasca cu celelalte linii urbane.