Proiect educaţional de prevenire a traficului de persoane în mai multe şcoli din judeţ

Redactia -

Proiect educaţional de prevenire a traficului de persoane în mai multe şcoli din judeţ

“Informaţia corectă schimbă destine” – proiect educaţional de prevenire a traficului de persoane în şcolile gimnaziale din Plopu, Nisipoasa şi Nedelea.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploieşti a desfăşurat, în data de 5 mai 2025, activităţi de informare şi prevenire în cadrul proiectului “Informaţia corectă schimbă destine”, în localităţile Plopu, Nisipoasa şi Nedelea (jud. Prahova). Activităţile s-au adresat elevilor din ciclurile preşcolar, primar şi gimnazial ale şcolilor din aceste comunităţi, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra riscurilor traficului de persoane.

Reprezentanţii ANITP au prezentat informaţii esenţiale despre formele traficului de persoane, metodele de racolare a victimelor, drepturile care pot fi încălcate şi cum pot fi evitate pericolele ascunse din spatele promisiunilor false. De asemenea, au fost prezentate şi analizate campanii tematice precum: “Informează-te ! Traficul de persoane poate fi prevenit !”, “Traficul de persoane începe cu o promisiune”, “Siguranţa ta nu este o joacă” şi altele relevante pentru publicul ţintă.

Peste 200 de elevi şi 10 cadre didactice au participat activ la sesiunile educative, fiind distribuite materiale informative şi fiind vizionate spoturi video antitrafic. Activităţile au fost apreciate pozitiv de către beneficiari, care şi-au exprimat interesul pentru continuarea acestui tip de iniţiative educative.

“Informarea timpurie este una dintre cele mai eficiente forme de prevenire. Prin acest proiect, dorim ca elevii să înţeleagă că o alegere informată poate face diferenţa între risc şi siguranţă”, a declarat inspector principal de poliţie Dragomir Georgiana, coordonator ANITP – Centrul Regional Ploieşti.