Proiecte importante pentru Sinaia, Blejoi şi Ariceștii Rahtivani, aprobate la CJ Prahova

Redactia -

Proiecte importante pentru Sinaia, Blejoi şi Ariceștii Rahtivani, aprobate la CJ Prahova

În data de 30 aprilie a avut loc ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), în cadrul căreia au fost analizate o serie de documentații cu impact strategic asupra dezvoltării teritoriale a județului Prahova. Reunită în Sala „200 de locuri” a Palatului Administrativ din Ploiești, comisia a reunit arhitecți, urbaniști și reprezentanți ai administrației județene, sub conducerea președintelui Consiliului Județean, Virgiliu-Daniel Nanu.

Printre proiectele discutate s-a aflat schimbarea destinației unui teren de peste 67.000 mp din comuna Ariceștii Rahtivani, din zonă de dotări sportive și de agrement în zonă destinată instituțiilor și serviciilor, marcând o nouă direcție de dezvoltare pentru comunitățile locale.
 
Totodată, în comuna Blejoi, a fost avizată extinderea intravilanului pe o suprafață de aproape 11.200 mp, în scopul dezvoltării unei zone mixte care va integra unități industriale, servicii și infrastructură rutieră, consolidând astfel capacitatea economică și logistică a regiunii.
 
Nu în ultimul rând, în orașul Sinaia, a fost analizat un studiu de oportunitate privind ridicarea interdicției temporare de construire pe platoul Bucegi, în zona Cuibul Dorului, în vederea edificării unui hotel cu funcțiuni turistice și spații conexe, proiect ce urmărește punerea în valoare a unui areal cu potențial natural și turistic excepțional.
 
Ședința CTATU reconfirmă angajamentul autorităților județene pentru o planificare urbană echilibrată și sustenabilă, adaptată atât nevoilor actuale ale comunităților prahovene, cât și cerințelor tot mai ridicate în ceea ce privește infrastructura, serviciile și atractivitatea investițională a regiunii. Urbanismul devine astfel un vector de dezvoltare strategică, cu impact direct asupra calității vieții și competitivității economice a județului Prahova.