Proiecte medicale majore în Prahova: Spital nou și secții modernizate

Redactia -

Proiecte medicale majore în Prahova: Spital nou și secții modernizate

Astăzi, la sediul Consiliul Județean Prahova, a avut loc o întâlnire de lucru dedicată unor proiecte strategice pentru dezvoltarea sistemului de sănătate județean, la care a participat Virgiliu-Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Împreună cu managerul Spitalului Județean, Sebastian Toma, și cu echipele de specialitate din cadrul direcțiilor de achiziții și de proiecte, au fost analizate stadiul actual și pașii următori pentru trei investiții majore aflate în pregătire: dezvoltarea secțiilor de chirurgie, arși și construirea unui spital nou. Proiectul a fost depus la minister pentru finanțare, iar discuțiile s-au concentrat pe clarificarea procedurilor și pe accelerarea etapelor de implementare.

Publicitate

Întâlnirea se înscrie într-un demers constant de coordonare instituțională, necesar pentru avansarea unor investiții complexe, cu impact direct asupra calității actului medical. A fost subliniată implicarea conducerii spitalului și a echipelor tehnice, care lucrează susținut pentru deblocarea și punerea în practică a acestor proiecte.

Consiliul Județean Prahova, prin președintele său, își reafirmă sprijinul ferm pentru sistemul medical județean și pentru investițiile care înseamnă infrastructură modernă, condiții mai bune pentru personalul medical și servicii sigure pentru pacienți.