Proiectul autostrăzii Comarnic – Braşov, analizat la Ploieşti

Redactia -

Proiectul autostrăzii Comarnic – Braşov, analizat la Ploieşti

Luni, 17 iunie 2013, la Palatul Administrativ din Ploiești a avut loc o întâlnire între reprezentanții CNADNR și cei ai Consiliului Județean Prahova în cadrul căreia a fost analizată situația la zi a proiectului sectorului de autostradă Comarnic – Brașov.

La ședință au participat Fabioara Ionescu – administratorul public al Județului Prahova, Sebastian Danielescu – vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Luminița Iatan – arhitectul șef al județului, Narcis Neaga – directorul Concesiuni din cadrul CNADNR, precum și reprezentanți ai primăriilor din Comarnic, Sinaia, Bușteni și Azuga.

CNADNR a demarat de curând procedura de achiziție publică pentru atribuirea  „Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii București – Brașov, Tronsonul Comarnic – Brașov, km 110+600 – km 168+600“. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost elaborat în anul 2003 și reactualizat în anul 2006, cand s-a stabilit și traseul autostrăzii.

În cadrul ședinței de astăzi s-a încercat o inventariere a dezvoltărilor urbanistice sau de altă natură apărute pe teritoriul localităților Comarnic, Sinaia, Bușteni și Azuga, în perioada scursă de la actualizarea Studiului de Fezabilitate și până în prezent. Totodată, reprezentanții CNADNR au rugat autoritățile locale să le transmită toate problemele apărute sau observațiile pe care le au față de proiect, pentru ca, la rândul lor, să le transmită celor care vor câștiga contractul de concesiune.

Pentru tronsonul Comarnic – Braşov, CNADNR a primit oferte pentru atribuirea contractului de concesiune de la companiile China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci – Strabag – Aktor şi Impregilo – Salini, care sunt

Tronsonul Comarnic – Brașov va avea o lungime de 58 de kilometri, iar perioada de concesiune este de 30 ani. Valoarea estimativă a contractului este de 5,3 miliarde de lei, fară TVA.