Prologul etapei a VIII-a din Liga A Prahova, stricat de un arbitru promovat de pe primul loc în al treilea eșalon național!

Dragos Trestioreanu -

Prologul etapei a VIII-a din Liga A Prahova, stricat de un arbitru promovat de pe primul loc în al treilea eșalon național!

Vineri, 7 octombrie 2016, pe arena Gheorghe Șilaev, în prologul etapei a VIII-a a campionatului Ligii A Prahova, CSO Plopeni s-a duelat cu ocupanta locului al treilea de pe podium, CS Blejoi. A fost un meci bun, peste nivelul acestui eșalon, cei doi antrenori – Daniel Dumitrache și, respectiv, Răzvan Vlad – având meritul de a fi aliniat două garnituri solide. Din nefericire, deși președintele Comisiei Județene de Arbitri „Emil Vlaiculescu”, Marian Deaconu, a delegat la acest joc un arbitru care, anul trecut, pe vremea aceasta, a promovat în al treilea eșalon național, de pe primul loc, cu media 9,74, după 9,90 la examenul fizic și 9.50, la cel teoretic,  însă – cum, se spune în folclorul fotbalistic – de data asta a făcut varză partida. Mădălin Dicu (foto, cu mingea în mână; www.sportcampina.blogspot.com), căci despre el este vorba, are un fizic bun, s-a deplasat excelent pe teren, a fost aproape de faze, însă a luat decizii proaste, „fără număr”!!! Coincidență sau nu (?), în luna octombrie a anului trecut, Dicu a fost la centrul confruntării dintre CS Blejoi și Unirea Urlați, încheiată cu scorul de 3-0 pentru gazdele de-atunci, fiind acuzat de acestea că a tolerat jocul dur al oaspeților și a luat decizii eronate, de-a lungul meciului. Tot coincidență, atunci observator a fost același Mihai Ion! Și iată că la proxima întâlnire cu aceeași CS Blejoi, tânărul arbitru din Bucov i-a obligat pe jucătorii, antrenorul – i-a fost elev la defuncta Chimia Brazi – și conducătorii oaspeților să-i facă iar reproșuri. Dar, nu numai ei, ci și gazdele au fost supărate. Asta chiar dacă raportul de erori ale centralului a fost totuși favorabil Plopeniului. Grupare care a putut acuza, fără doar și poate, neacordarea unei lovituri de la „11 metri”, atunci când Claudiu Stoica l-a trântit evident în careul mare pe Andrei Puiuleț, într-un moment în care CSO se putea desprinde pe tabelă, dacă se acorda penalti și ar și fi fost transformat. Dar, Mădălin Dicu a făcut semn că jocul poate continua!

Centralul și-a început „recitalul” de greșeli impardonabile încă din prima repriză, oprind Blejoiul într-o fază în care dacă ar fi aplicat legea avantajului Cătălin Ruptureanu avea șansa a scăpa singur spre buturile lui Antonio Niță. Dicu a oprit jocul și a dictat lovitură liberă directă pentru oaspeți, fără a-l avertiza însă pe jucătorul Plopeniului care faultase de „galben”! Ba chiar, a și „recidivat” în mitanul al doilea, tot pe un atac periculos al oaspeților. Nu procedase la fel cu gazdele, deovedind astfel că știa totuși cu ce se „mănâncă” avantajul! Ce i-au mai reproșat cei de la CS Blejoi lui Mădălin Dicu, iar asta pe bună dreptate? La scorul de 1-0 – stabilit de Cătălin Vlad, în minutul 37, la o lansare perfectă a lui Marian Bălan, în urma căreia portarul Adrian Gheorghe l-a imitat pe Gianluigi Buffon, în meciul de aseară cu Spania, la reușita lui Victor Vitolo -, la un duel în tușă, căpitanul echipei CSO Plopeni, Costel Trică (65), s-a enervat pe omologul său din tabăra adversă, Irinel Dumitru, și pur și simplu a dat cu el de pământ! Ca în meciurile de… MMA!!! Arbitrul a apreciat totuși că un cartonaș galben a fost suficient pentru Trică!!! „Show”-ul a continuat cu un moment în care, după un fault al lui Marian Bălan asupra blejoianului Florin Badea, Dicu a reacționat abia după ce Cătălin Vlad a căzut peste adversar și l-a lovit cu genunchiul în față, rupându-i buza și făcându-i o echimoză sub ochi! Abia atunci a reacționat și centralul, cerând intrarea pe teren a asistenței medicale, dar nu a luat și alte măsuri discplinare. Iar dacă tot s-a pornit pe oaspeții, a și continuat! Puțin înainte de a fi fost înlocuit, Puiuleț – altfel autorul unei reușite frumoase (57), șut din întoarcere, de la 8 metri, bară-gol, după un contraatac de manual, purtat împreună cu Vlad și Radu Huza – a prins mingea cu ambele brațe, lângă bară, la un corner executat de blejoieni. Nicio reacție, însă, dei partea centralului! Ca și, de altfel, la faultul asupra lui Florin Badea, nesancționat, în urma căruia a survenit faza de penalti, în careul advers, a aceluiași Puiuleț, despre care am scris mai sus. În sfârșit, pe final de joc, și atacantul împins al oaspeților, juniorul Cosmin Lambru, a acuzat că a fost faultat în suprafața de pedeapsă, într-o fază însă mai puțin clară, e drept. Cum CS Blejoi redusese din handicap, la două minute după golul de 2-0 al lui Puiuleț, în urma autogolului lui Dragoș Chejnoiu, cumnatul fundașului central al adversarilor, Ionuț Filip (a deviat, presat de Lambru, cu capul peste Niță, în urma unei centrări – care atinsese iarba udată de ploaie – a lui Cristian Vasile), se forța egalarea atunci. Una care nu a mai venit, scorul final fiind cel stabilit în minutul 59: 2-1 pentru băieții lui Dumitrache.

CSO PLOPENI: A. Niță 7 – Trică (cpt) 6, Al. Chirilă 6.5, V. Sandu 7, Chejnoiu 6 – O. Gheorghe 6.5 (83 – Paraschivoiu), M. Bălan 7, N. Copilu 6, C. Vlad 7.5 (75 – A. Radu 6) – Puiuleț 7.5 (86 – A. Vasile), R. Huza 7 (89 – B. Roșu). Antrenor: Daniel Dumitrache.
CS BLEJOI: Ad. Gheorghe 5 – Cl. Stoica 5.5, V. Iordache 6, I. Filip 6, Șt. Stanca 6 – Enciu 5.5 (58 – Fl. Badea 6) – Ruptureanu 6 (49 – Moruz 6), Ir. Dumitru (cpt) 6.5, Cr. Vasile 6.5, Vl. Badea 6.5 – Lambru 6.5. Antrenor: Răzvan Vlad.

Au arbitrat: Mădălin Dicu 3 (Bucov) – Dragoș Pantilie 7 (Câmpina) și Andrei Sotir 6 (Ploiești).

Observator: Mihai Ion (Ploiești).

Cartonașe galbene: Puiuleț (15), Enciu (18), Trică (65).

Dacă despre arbitrajul centralului nu am avut deloc cuvinte de laudă, în schimb, cele două combatante chiar le merită. Din trupa învingătorilor au impresionat atât mai plinuții Antonio Niță, Marian Bălan (fostă vedetă la futsal), Andrei Puiuleț și Radu Huza, ultimul – cu un accentuat simț al demarcării – a avut și o bară, la o fază de mare efect, cât și cei cu un fizic adecvat sportului rege, Cătălin Vlad și Valentin Sandu (ex-combatant în Liga 1), iar din cea a învinșilor – Irinel Dumitru, Cristian Vasile, Vlăduț Badea și Cosmin Lambru. Cel din urmă, golgheter la zi al Ligii A Prahova, a fost în trei faze chiar aproape de o nouă reușită. Poate că, în condițiile în care echipele au fost bune, iar arbitrajul slab, s-ar impune ca fostul mare asistent cu ecuson FIFA, ploieșteanul Cristian Nica, membru în CCA, să-i mai urmărească, pe cât posibil, pe tinerii cavaleri ai fluierului din județ. Nu de alta, dar se pot face de râs și la partide din eșaloanele în care au promovat! La Mădălin Dicu se pune problema, dacă a fost atât de bun la examenul pentru Liga a III-a, ce s-a întâmpălat cu el, vineri, la Plopeni? Căci nu poți să fii as la teorie, iar pe teren să nu mai știi să aplici, ad-litteram, regulamentul!

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024