PSD susţine acordarea voucherelor de vacanţă doar pentru bugetarii care au salariul mai mic de 8.000 de lei net

Redactia -

PSD susţine acordarea voucherelor de vacanţă doar pentru bugetarii care au salariul mai mic de 8.000 de lei net

„PSD insistă pentru menținerea voucherelor de vacanță! Reforma fiscal-bugetară este absolut necesară și se va face, dar nu cu prețul sacrificării lucrurilor bune care și-au probat utilitatea în timp.

Voucherele de vacanță continuă să reprezinte un serios și necesar instrument de sprijin, nu doar pentru industria turismului național, ci și de ordin social. Trebui acordare în continuare, însă, nu oricum și nu oricui!

Soluția justă, pe care PSD o susține este ca voucherele de vacanță să fie acordate, în actualul format (deci, nu sub formă de bani), doar acelor bugetari care au un salariu lunar mai mic de 8000 de lei net, lunar.

PSD solicită tuturor celor care s-au pronunțat public  pentru  suspendarea acordării voucherelor de vacanță înainte de o decizie oficială, să se manifeste cu discernământ și responsabilitate,  lucru valabil, de altfel, pentru orice membru al guvernului”, transmite Partidul Social Democrat.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024