„Lupii” expun Cupa României la Ploieşti şi se pregătesc de teste tari în Slovenia. Până atunci, dau drumul la abonamente

Redactia -

„Lupii” expun Cupa României la Ploieşti şi se pregătesc de teste tari în Slovenia. Până atunci, dau drumul la abonamente

Vineri, 7 iunie 2013, de la ora 12.00, SC FC Petrolul va expune, la Winmarkt Grand Center, în zona de evenimente, trofeul Cupa României (foto, în mâinile team-managerului Cristian Vlad; Facebook), câştigat acum şase zile pe „Arena Naţională”, la capătul finalei contra echipei CFR Cluj, scor: 1-0, graţie golului marcat de Jeremy Bokila, în minutul 8. Cu acelaşi prilej, va fi arătat şi noul echipament al „lupilor”, pe care îl vor folosi în ediţia viitoare de campionat. Pe 16 iunie, se va consemna reunirea echipei, după scurta vacanţă de vară, iar după 48 de ore, se va pleca în cantonamentul de antrenamente şi jocuri-test din Slovenia, ce va dura până pe 5 iulie, mai exact cu cinci zile înaintea Supercupei, cu Steaua, de pe cel mai mare stadion din ţară. Apoi, pe 18 iulie, va veni rândul primului meci din turul II preliminar al competiţiei continentale Europa League. Pentru o cât mai bună pregătire a acestor confruntări, s-au antamat partide amicale cu adversari foarte puternici, în Slovenia, acolo unde delegaţia ploieşteană va locui la Habakuk Wellness Hotel. Programul acestora a fost anunţat pe www.fcpetrolul.ro: pe 22 iunie – cu Lokomotiva Zagreb (Liga I din Croaţia, locul 2 la finele ediţiei trecute de campionat); 25 iunie – versus Hajduk Split (Croaţia 1, locul 4, neconfirmat încă); 27 iunie – contra NK Maribor (campioana en-titre a Sloveniei, jocul urmând a fi găzduit de arena centrală din oraşul echipei advesare şi în iarnă, la Belek, în Turcia); 30 iunie – împotriva celebrei formaţii Partizan Belgrad (învingătoarea din ultimul campionat al Serbiei); 2 iulie – cu Ludogoreţ Razgrad (campioana celei dintîi ligi a Bulgariei); 4 iulie – fie cu trupa de la Kuban Krasnodar (Superliga Rusiei, locul 5 la finalul întrecerilor), fie Metalurg Doneţk (acceaşi pozţie ca şi ruşii, dar în prima ligă din Ucraina).

Altfel, profitându-se de momentul excelent din viaţa echipei, aflată la cel mai bun sezon după 47 de ani, conducătorii de la SC FC Petrolul Ploieşti au dat publicităţii preţurile de la abonamentele de pe arena Ilie Oană, pentru anul competiţional următor: peluze – 195 de lei, pentru tot sezonul (120 de lei, numai tur);  tribuna a II-a – 395 de lei (230 de lei); tribuna I – 550 de lei (320 de lei); tribuna 0 – 950 de lei (550 lei); loc în lojă – 6.000 de lei. Cu acelaşi prilej s-au făcut şi câteva precizări: a) Abonamentele vor fi valabile atât la meciurile oficiale organizate de către SC FC Petrolul Ploieşti (Liga I, Cupa României şi preliminariile Europa League), cât şi la cele amicale ale „galben-albaştrilor”, ce se vor desfăşura pe stadionul Ilie Oană. Exemplu: un abonament pentru tot sezonul va asigura accesul la cel puţin 20 de partide; b) Toţi deţinătorii de abonamente vor avea un discount de 10%, la cumpărăturile efectuate din magazinul oficial al SC FC Petrolul Ploieşti; c) Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reducere de 50%, la procurarea de abonamente, acestea urmând să fie amplasate la peluza a II-a. Abonamentele pot fi achiziţionate pe baza cuponului de pensie, respectiv al carnetului de student/elev, ştampilat şi vizat la zi. d) Abonamentele FAMILY vor fi emise în Sectorul 212 din tribuna a II-a. Copiii cu vârsta sub 12 ani vor avea gratuitate, în cazul în care sunt însoţiţi de către un părinte deţinător de abonament emis pentru acest sector.

Pentru cei care nu vor achiziţiona abonamente, dar vor dori să urmărească meciurile echipe favorite, SC FC Petrolul a anunţat şi preţurile biletelor pentru sezonul 2013-2014: peluze – 12 lei; tribuna a II-a – 25 de lei; tribuna I – 35 de lei; tribuna 0 – 60 lei; loc în lojă – 300 de lei. Se menţionează că, la anumite partide din Liga I şi din preliminariile Europa League, preţul biletelor poate suferi modificări.