„Lupii” – meci amical de lux, în octombrie, la Istanbul, cu adversara CFR-ului din grupele Ligii Campionilor, Galatasaray

Redactia -

Dacă, de la inaugurarea noii arene Ilie Oană, conducătorii de la SC FC Petrolul au optat pentru organizarea, pe propriul teren, de meciuri amicale de lux, în pauzele competiţionale, vizitând Ploieştiul, astfel, Partizan Belgrad, AEK Atena sau Şahtior Doneţk, acum au luat decizia de a-i duce pe „lupi” în străinătate, în perioada în care campionatul Ligii I se va opri. Asta pentru a se face loc pregătirii şi disputării jocurilor din grupa preliminară de la Cupa Mondială din Brazilia – 2014 ale echipei naţionale a României, cu Turcia, în deplasare, şi cu Olanda, pe „Naţional Arena”.

Astfel, Daniel Opriţa şi coechipierii săi vor pleca spre Istanbul, în Turcia, joi, 11 octombrie, vor oferi replica a doua zi, de la ora 15.30, uneia dintre oponentele campioanei en-titre a ţării noastre, CFR Cluj, din grupele Ligii Campionilor, Galatasaray (foto; câţiva fotbalişti prezentând echipamentele din sezonul 2012-2013; www.footballkits.com), şi se vor întoarce, apoi, la Ploieşti, duminică, 14 octombrie 2012. Anunţul a fost postat pe www.fcpetrolul.ro, după ce siteul cotidianului ProSport anunţase că noul meci amical de lux al Petrolului era antamat într-un procent de 99%. Delegaţia ploieşteană va putea fi prezentă, pe 12 octombrie, după întâlnirea cu „Cim-Bom-Bom”, pe stadionul care va găzdui confruntarea dintre echipele naţionale de seniori ale Turciei şi României. Deplasarea în Ţara semilunei se înscrie în noua politică a clubului găzarilor de a reaminti Europei numele uneia dintre echipele care participa, adesea, în cupele europene, în urmă cu mai mulţi ani.