„Regele” revine pe arena Ilie Oană, pentru premierea copiilor de la Cupa Hagi Danone

Redactia -

„Regele” revine pe arena Ilie Oană, pentru premierea copiilor de la Cupa Hagi Danone

Vineri, 24 mai 2013, pe arena Ilie Oană, din Ploieşti, s-au desfăşurat meciurile etapei a VII-a zonale a celei mai mari competiţii fotbalistice de copii, din ţară, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani. Desfăşurată la nivel internaţional, Cupa Hagi Danone este organizată, în România, de către Fundaţia „Gheorghe Hagi” şi de filiala locală a firmei multinaţionale de produse lactate Danone. Competiţia le-a reunit la startul ediţiei din acest an pe campioana fiecărui județ și pe cea a capitalei. Acestea se întâlnesc în cadrul a șapte turnee zonale, câștigătoarele calificându-se la turneul final, ce se va desfăşura în zilele de 30 mai şi 1 iunie, de Ziua Copilului, gazdă fiind campioana en-titre, Atletico Arad. Ultima fază a întrecerilor urmează a avea loc pe vechiul stadion Francisc von Neuman, din Arad, pe care îşi desfăşoară partidele de acasă divizionara secundă UTA.

Ambasador al acestui veritabil campionat al puştilor practicanţi ai fotbalului, Gheorghe Hagi (foto sus, alături de copii; www.cupahagidanone.ro) a declarat pentru siteul oficial al competiţiei că „există un potențial foarte mare în România, atunci când e vorba de sport și, în special, de fotbal. Există copii talentați, ambițioși, copii care își doresc să ajungă fotbaliști profesioniști. Noi trebuie să le oferim șansa a se afirma, să le oferim încrederea că își pot împlini visul”. Într-adevăr, acesta este scopul întrecerilor.

Cupa_Hagi_Danone_www.hagidanone_micaPloieştiul găzduieşte pentru prima oară o etapă, de nivel înalt, a acestei compettiţii, copiilor oferindu-li-se condiţii remarcabile la arena Ilie Oană şi şansa de a evolua pe un stadion modern, pe care se speră că se vor organiza, curând, meciuri din Europa League ale echipei fanion a municipiului, Petrolul. Sunt prezente aici cele mai bune șase echipe de juniori câștigătoare ale campionatelor organizate în județele Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Ialomița și în capitala ţării: SC FC Petrolul Ploieşti, ACS Berceni, CSŞ Giurgiu, AS Portul Călărași, CSŞ Slobozia și, respectiv, Dinamo Bucureşti. Vineri au avut loc partidele din grupe, semifinalele şi finala urmând să se desfăşoare sâmbătă, 25 mai, iar la festivitatea de premiere a formaţiilor clasate pe podium, ca şi a „celui mai bun jucător”, „celui mai bun portar”, „celui mai tehnic jucător” şi a „golgheterului”, va fi prezent însuşi „regele” fotbalului autohton, Gheorghe Hagi. Sâmbătă, de la ora 9.00 vor debuta semifinalele, iar la 12.00 – finala, premierea desfăşurându-se un ceas mai târziu.

logo-cupa-hagi-danoneLa ediţia din acest an a Cupei Hagi Danone au avut loc deja şase etape zonale: Cluj-Napoca (30-31 martie), câștigată de CFR Cluj, Galați (6-7 aprilie), învingătoare fiind Oțelul Galați, Piteşti (13-14 aprilie), adjudecată de CSŞ Corabia, Suceava (19-20-21 aprilie), cu Sporting Junior Vaslui pe primul loc, Sibiu (27-28 aprilie), FC Interstar Sibiu fiind cea mai bună trupă, şi Timișoara (11-12 mai), prima clasată fiind Electrica Timișoara (foto mijloc; www.cupahagidanone.ro).

Organizatorii etapei a VII-a, de la Ploieşti, aşteaptă pe arena Ilie Oană, sâmbătă, 25 mai, cât mai mulţi iubitori ai fotbalului din oraş, care să creeze aceeaşi ambianţă formidabilă de la partidele din Liga I, mai ales că printre combatante se află şi echipa de copii a clubului „lupilor”.