„Vamă” continuă să fie pus pe fapte mari

Redactia -

După ce a schimbat aproape tot lotul avut la dispoziţie în ediţia trecută de campionat, fiind artizanul unei campanii de transferuri interesante în vara aceasta, preşedintele executiv al Astrei, Dinu Gheorghe (foto; www.dcnews.ro), zis „Vamă”, nu se opreşte încă din primenirea efectivului, anunţând joi, 12 iulie 2012, la postul de televiziune Dolcesport noi achiziţii. Astfel, „Vamă” a declarat că „zilele acestea vom aduce încă un atacant central. De asemenea, la 1 august ne mai vine un jucător, unul care acum evoluează în Norvegia. Fără discuţie, până luni (n.r. – 16 iulie), vor sosi un fundaş stânga şi un atacant central. Atacantul este aproape rezolvat”. Nu se prea înţelege însă foarte clar din spusele oficialului „dracilor” dacă este vorba despre unul sau doi atacanţi!

Chestionat în legătură cu o primă părere vizavi de evoluţia echipei, sub conducerea noului antrenor principal, Bogdan Stelea, acelaşi Dinu Gheorghe a spus: „Se vede că avem o bună organizare a jocului, defensiv ne închidem foarte bine, ştim să aglomerăm zonele. Rămâne să rezolvăm partea ofensivă, la care am suferit foarte mult”. Este adevărat, Astra primind goluri puţine în turneul din Austria, dar şi înscriind tot la de puţin.