Rămâne legată ombilical Petrolul de FC Botoșani? Vor veni doi străini de la echipa lui Valeriu Iftime?

Dragos Trestioreanu -

Rămâne legată ombilical Petrolul de FC Botoșani? Vor veni doi străini de la echipa lui Valeriu Iftime?

De la terminarea turului și a celor două etape din returul ediției 2018-2019 a campionatului Ligii a II-a de fotbal, s-au anunțat două plecări de la FC Petrolul Ploiești, ocupanta locului al treilea din ierarhie, o poziție ce-ar permite prezența la barajul de promovare pe prima scenă, din vară. Au întrerupt definitiv contractele cu clubul găzarilor doi mijlocași centrali, Cristian Danci și Antonio Cruceru, care veniseră în intersezon la trupa „lupilor” și au plecat, în decembrie trecut, la șefi de pluton ai unor serii din Liga a III-a, SCM Gloria Buzău, respectiv Turris Oltul Turnu Măgurele. În cazul lui Cruceru, a fost vorba, de fapt, despre o revenire la gruparea la care fusese detașat de Viitorul, înainte de a fi fost transferat la Petrolul. Când nu terminaseră partidele oficiale, ceruse rezilierea angajamentului lui și mijlocașul de bandă olandez Jeroen Lumu.

Astfel încât, până astăzi, 3 ianuarie 2019, singurele informații sunt cele trei plecări, plus știrea – întrucâtva bănuită – confirmării până la finele campionatului a lui Mugurel Cornățeanu ca antrenor principal al „galben-albaștrilor”. În privința sosirilor de fotbaliști, la aproape o lună de la intrarea în vacanța de iarnă, numai simple zvonuri. Acum, un site din Moldova, www.monitorulbt.ro, a postat informația potrivit căreia doi fotbaliști din lotul prim-divizionarei FC Botoșani (locul 10, după 21 de etape scurse din cel dintâi eșalon) ar putea fie împrumutați, fie transferați cu titlu definitiv la formația pregătită de Cornățeanu. Mai exact, un mijlocaș central albanez, Enriko Papa (25 de ani; 1,78 metri), și un portar moldovean de peste Prut, Ianoș Brânză (20 de ani; 1,88 metri). Tot pe lista celor despre care se scrie că vor mai fi împrumutați se află și un alt tânăr jucător inclus tot în categoria „U 21”, Eduard Florescu. Cel despre care se spune că va fi detașat la FC Argeș Pitești, după ce fusese adus la FC Botoșani de la… CS Mioveni.

Papa are 14 partide bifate, din totalul de 21 desfășurate din vară până în iarnă în Liga 1, cu un gol marcat și două assisturi, plus 1 joc în Cupa României, el adunând în total 720 de minute. Moldoveanul cu dublă cetățenie, o are și pe cea rămână, a prins două confruntări între buturile echipei botoșănene, fiind integralist în ambele și primind 7 goluri. Dacă înainte de a veni în România, Enriko Papa a evoluat doar la trupe din țara sa, precum Apolonia, Tomori Berat, Butrinti, Bylis Ballsh, KF Tirana, Teuta și Lushnja, semnând cu Botoșaniul pe 1 iulie 2018 un contract întins până pe 30 iunie 2019, Ianoș Brînză a mai jucat în L1, la CSM Poli Iași, detașat de Dacia Chișinău. El are în CV și o selecție, pe 15 august 2018, la echipa națională „sub 21 de ani” a Republicii Moldova.

Una peste alta, nu există încă vreo confirmare dinspre FC Petrolul a eventualității transferării celor doi, dar nici nu ar fi exclus. Nu ar fi exclus, deoarece se spune că, grație unor presupuse relații de amiciție foarte bune ale finanțatorului echipei FC Botoșani, Valeriu Iftime, cu Mădălin-Jorj Mihailovici, CEO al finanțatorului-partener al clubului găzarilor, Veolia România, va continua seria de achiziții începută în vară. Atunci când, dinspre Botoșani au sosit trei jucători – ba chiar și staff-ul tehnic, format din Leo Grozavu, demis între timp, mai sus-amintitul Mugurel Cornățeanu și Ovidiu Chiribici) – la Petrolul, plus unul care a trecut pe acolo: Jean Theodoro Sobrinho (reziliat rapid, din cauza unor probleme de ordin medical), Mërgim Neziri (și el reziliat, dar după începerea campionatului, el jucând puțin), Florin Plămadă (singurul rămas la echipă și evoluând ceva mai mult, bifând și un gol), respectiv Cristi Danci. Vorba aceea, a plecat un fost echipier al Botoșaniului, ar putea sosi un altul! De urmărit…

Foto: www.fcbotosani.ro și www.digisport.ro