Raportul Prefecturii privind epidemia Covid19 în judeţul Prahova

Daniel Dimache -

Raportul Prefecturii privind epidemia Covid19 în judeţul Prahova

La nivelul județului Prahova, în data de 29 mai 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 2043 de personae aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, de sub măsura izolării voluntare și, implicit, evidența DSP-ului, au ieșit 136 și au intrat alte 287. În carantină instituționalizată se mai află 26 de persoane.

 

De la începutul epidemiei și până în prezent, în Prahova, 110 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. Dintre acestea, șase au decedat, 69 au fost declarate vindecate și externate. În prezent, la nivelul județului, la Terapie Intensivă se află internați trei pacienți, confirmați cu COVID-19. Dintre aceștia, unul este internat la Spitalul Municipal Câmpina, iar doi la Spitalul Județean de Urgență Ploiești (SJUP). Unul dintre cei doi pacienți de la secția ATI a SJUP a fost transferat, miercuri, 27 mai, de la o unitate medicală din Buzău.  Toți trei sunt în stare gravă, fiind ventilați mecanic.

 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța public și au acționat pentru verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, pentru paza locațiilor de carantinare, fluidizarea circulației rutiere, dar și în alte misiuni impuse de contextul actual. Verificările au vizat atât persoanele fizice, cât și o serie de agenți economici.

Astfel, pe parcursul zilei de 28mai 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost effectuate controale la cinci societăți comerciale, au fost legitimate aproape 200 de personae și oprite în traffic peste 100 de autoturisme. De asemenea, au fost verificate peste 1300 de personae dintre cele aflate în izolare la domiciliu.

Înurma acestor demersuri, au fost aplicate 33 de sancțiuni, în valoare de aproape 9600 lei.

 

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL PRAHOVA

29 MAI 2020