Replica Aurorei Arieșan la atacurile camarilei primarului Sinăii: ”Încă sunt membru PNL, încă sunt în Consiliul Local Sinaia și încă sunt director la Colegiul Mihail Cantacuzino”

Daniel Dimache -

Replica Aurorei Arieșan la atacurile camarilei primarului Sinăii: ”Încă sunt membru PNL, încă sunt în Consiliul Local Sinaia și încă sunt director la Colegiul Mihail Cantacuzino”
Aurora Arieșan, directoarea Colegiului Mihail Cantacuzino Sinaia, care este și consilier local, a fost atacată într-un mod nemaivăzut până acum, într-un comunicat de presă șocant al PNL Sinaia prin care s-a încercat decredibilizarea acesteia, atât ca membru PNL, cât și ca profesionist în învățământ, dar mai ales ca om în deplinătatea facultăților mintale în scopul eliminării (nestatutare) din rândurile național-liberalilor.
Aurora Arieșan a decis să răspundă, după două zile, prin intermediului propriului cont de Facebook:
 
”Dragi sinăieni,
Am ales să nu răspund la jignirile care mi-au fost aduse în ultimele zile, chiar dacă ele au adus multă suferință în familia mea, chiar dacă aseară mi-am văzut pentru prima dată tatăl cu lacrimi în ochi.
Pe mine, acele cuvinte m-au afectat mai puțin. Nu pentru că aș fi de piatră, ci pentru că mesajele, telefoanele și vorbele frumoase primite de la voi, prieteni și colegi, au fost ca un scut.
Ele au contat și contează pentru mine mai mult decât acel comunicat pe care unele site-uri l-au preluat fără a-mi cere punctul de vedere.
Nu am relațiile, banii și nici măcar motivația să rostogolesc acest bulgăre de praf, conștientă fiind că va crește, dar fără a-și schimba compoziția.
Până la urmă… oamenii care mă știu cu adevărat, dar și cei care mă cunosc doar profesional, nu au îndoieli în privința mea.
Încă sunt membru PNL, încă sunt în Consiliul Local Sinaia și încă sunt director la Colegiul Mihail Cantacuzino, post obținut pentru următorii 4 ani, prin concurs.
Aștept poziția PNL Prahova și sper ca ea să fie obiectivă.
Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care ați văzut dincolo de strigătul (“Hoții!”) menit a distrage atenția.
Un weekend liniștit tuturor!”