Raul Avram a semnat cu Dacia Unirea Brăila. Alți petroliști au făcut-o tot la L2 sau mai jos. Iar unii sunt încă în stand-by

Dragos Trestioreanu -

Raul Avram a semnat cu Dacia Unirea Brăila. Alți petroliști au făcut-o tot la L2 sau mai jos. Iar unii sunt încă în stand-by

Fost apărător al buturilor la prim-divizionara FC Botoșani, chiar sub bagheta actualului antrenor principal al echipei FC Petrolul Ploiești, Leo Grozavu, trecut și pe la Știința Miroslava, în eșalonul secund, și ajuns apoi la găzari, bistrițeanul Raul Avram a semnat recent cu viitoarea adversară a fostei sale grupări ploieștene, Dacia Unirea Brăila. Aproape de a o face cu SSC Farul Constanța, tot din Liga a II-a, după cum mai scris, este Georgian Păun, iar alți ex-„lupi” au ales fie al doilea eșalon, fie unele de mai jos.

În vara aceasta, odată cu terminarea ediției 2017-2018 a campionatului Seriei a III-a a Ligii a III-a de fotbal, conducerea Petrolului a procedat la întreruperea de contracte, amiabil, cu o serie de jucători, alții au terminat angajamentul cu trupa „galben-albaștrilor”, iar fostul căpitan, Claudiu Tudor, a optat pentru punerea ghetelor în cui. Astfel, au plecat portarii Raul Avram și Raul Botezan, fundașii Răzvan Catană, Gabriel Frîncu și Alexandru Ichim, mijlocașii Georgian Păun, Cristian Andor, Tiberiu Nițescu și atacantul Roland Stănescu, cel din urmă fiind împrumutat în returul trecut la o altă divizionară C, Unirea Slobozia.

Recent, despre unul dintre portarii remarcați în parta a doua a campionatului Ligii a III-a, Raul Avram, adus la FC Petrolul în pauza competițională de iarnă de la FC Botoșani, s-a zvonit că ar fi căzut drept… victimă tocmai a unuia care ar fi trebuit să-l știe foarte bine și să și-l dorească pe mai departe! Nu a fost așa, astfel că Avram a întrerupt contractul cu Petrolul, deși se luase în calcul să fie detașat la alt club, el bifând ulterior un meci și jumătate în turneul de la Praga al echipei naționale a fotbaliștilor fără contract din România. Acolo unde a fost coechipier cu alți trei foști petroliști, Gabriel Frîncu, Dănuț Iancu și Roland Stănescu. Prestațiile foarte bune din Cehia, trupa română câștigând medaliile de bronz, i-au facilitat înaltului și puternicul goal-keeper ardelean semnarea unui angajament pe un sezon cu Dacia Unirea Brăila, urmând să vină ca adversar pe arena Ilie Oană, ca și, mai mult ca sigur, Georgian Păun, cu Farul, dar nu numai. Al treilea portar al FC Petrolul, din campionatul trecut, Raul Botezan, altul despre care se auzise că va fi împrumutat, dar s-a renunțat la acea opțiune, s-a întors acasă, la Iernut, și va apăra, probabil, buturile echipei din localitatea sa de domiciliu din județul Mureș, CS (Seria a V-a din Liga a III-a).

După ce a cochetat ceva vreme cu divizionara secundă CS Balotești, jucând un meci amical și împotriva fostei echipe, FC Petrolul, polivalentul ex-„lup” Răzvan Catană, de o lună fericitul tată al unei fetițe drăgălașe, a optat pentru o nou-promovată în al treilea eșalon, Gloria Buzău. Iar asta pentru a-i rămâne aproape soției sale, Adina, și a o ajuta la creșterea copilului lor. De Catană s-a mai interesat intens și o altă trupă de L3, Unirea Slobozia, dar înregimentarea în reședința județului Ialomița l-ar fi împiedicat să facă naveta. Colegul din apărare, Gabriel Frîncu, încă este în stadiul de a cumpăni în privința viitorului său fotbalistic, deși a fost manifestat interes, de la nivelul eșalonului de elită local, pentru el, de a prelua funcția de… antrenor-jucător. Simțind că nu e cazul  încă de a deveni tehnician și putând să mai joace la un nivel mai înalt decât liga a IV-a, Frîncu a amânat o decizie, preferând să se gândească mai mult și să aleagă o dată și bine. În schimb, un alt apărător, de la care fanii și oficialii Petrolului au așteptat să fie o achiziție-bombă, Alexandru Ichim, s-a dovedit, din păcate, unul cam eșuat, nemțeanul părăsind, de altfel, repede Ploieștiul și semnând tot cu o nou-promovată în Liga a II-a, dar de aproape de casă, Aerostar Bacău, și el urmând a venit pe „Ilie Oană” ca adversar!

În vreme ce Păun este ca și… „marinar”, bihoreanul Cristian Andor e în stand-by, el lipsind pe finalul sezonului trecut din echipa de bază a Petrolului, din cauza unei accidentări mai serioase la spate, suferită pe unul dintre terenurile cu iarbă sintetică de la Parcul Municipal Vest. Este posibil ca tocmai acest aspect să îl fi împiedicat să găsească, deocamdată, un angajament. Surprinzător pentru CV-ul lui, unul care l-a și recomandat drept o achiziție deosebită pentru găzari, la vremea respectivă. Tânărul fost junior produs al defunctului centru de profil al falimentatei SC FC Petrolul, Tiberiu Nițescu, a preferat să coboare un eșalon față de cel în care nu i s-au prea dat șanse de a evolua, în sezonul trecut. Astfel, Nițescu a semnat cu Petrolistul Boldești, acolo unde a ajuns și portarul George Nițache, detașat de ACS Petrolul 52, în ediția 2017-2018, la Olimpia Râmnicu Sărat, în Seria a II-a a Ligii a III-a, și care a cerut întreruperea de contract, vara aceasta, cu clubul ploieștean. Altfel, despre Tibi Nițescu s-a mai spus că ar mai fi fost dorit și de alte divizonare D locale.

În sfârșit, golgheterul Petrolului din returul campionatului Ligii A Prahova, Roland Stănescu, se află și el, acum, la Dacia Unirea Brăila, impresionându-i pe fanii locali, la un meci amical, cu Sporting Liești, cu un gol „marcă înregistrată” – cap în vinclu! -, aplaudat de localnicii prezenți la jocul-test. În cazul în care va fi convins să semneze, Stănescu ar deveni din nou coechipier cu Raul Avram. Numai că, la Ploiești, au fost colegi doar în meciurile amicale din decembrie 2017, deoarece apoi Roland a fost detașat la Slobozia. Aceasta este situația celor care, din vara aceasta, nu mai sunt petroliști. În altă ordine de idei, de consemnat și că un alt fost „lup”, de care clubul s-a despărțit în iarnă, atacantul Adrian Vintilă, a plecat la Râmnicu Sărat, la Olimpia, revenind astfel în Liga a III-a, după returul foarte bun – 18 goluri marcate – de la campioana județului Prahova, CS Blejoi.

Foto: Facebook și www.fcpetrolul.ro