Razie într-o comună din Prahova. Ce caută poliţiştii

Mihai Ciobanu -

Razie într-o comună din Prahova. Ce caută poliţiştii

În această dimineaţă, poliţiştii prahoveni organizează o razie în comuna Dumbrăvești, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, a infracțiunilor de furt și a actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice.

La data de 29 octombrie a.c., 35 de poliţişti din structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, dintre care 9 luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, desfășoară o razie în localitatea Dumbrăvești, context în care vor fi efectuate și trei percheziții domiciliare la locuițele unor persoane bănuite că ar comite delicte silvice și infracțiuni de furt din locuințe și societăți comerciale.Din cercetările efectuate într-un dosar penal instrumentat de polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, s-a stabilit că persoanele în cauză ar tăia fără drept și ar sustrage arbori din păduri proprietate a statului sau private, iar materialul lemnos ar fi comercializat în mod ilicit.De asemenea, aceștia ar fi sustras mai multe bunuri din locuințe de pe raza comunei și de la puncte de lucru ale unor agenți economici.

 

Pe durata raziei, polițiștii acționează pentru depistarea persoanelor care au comis infracțiuni sau care au încălcat normele de conviețuire socială, tulburând liniștea și ordinea publică printr-un comportament violent, precum și a celor care se sustrag de la cercetări sau de la executarea unor pedepse privative de libertate. Cei în cauză vor fi conduși la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale.

 

Prin activitățile desfășurate se urmărește și descoperirea și recuperarea bunurilor care ar proveni din fapte ilicite, precum și completarea probatoriului cu privire la situația infracțională a persoanelor cercetate.

 

La activitate participă şi jandarmi.