Razie printre căruţaşii din Ploieşti

Mihai Ciobanu -

Razie printre căruţaşii din Ploieşti

Serviciile Ordine Publică și Intervenție Rapidă din cadrul Poliției Locale Ploiești au desfășurat miercuri, 22.04.2015, acțiuni pentru prevenirea circulației vehiculelor cu tracțiune animală pe străzile municipiului. Polițiștii locali au aplicat nouă amenzi contravenționale căruțașilor care nu au respectat traseele stabilite de municipalitate. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 4500 lei, conform H.C.L. nr. 444/2011 pentru aprobarea unor reglementări cu privire la accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală și a vehiculelor folosite, trase sau împinse, în municipiul Ploiești.

Astfel, s-a acționat cu precădere în zona străzilor unde sunt amplasate ghene de gunoi, cunoscut fiind faptul că persoanele în cauză folosesc aceste mijloace de transport pentru colectarea deșeurilor din plastic sau metal, precum și pe străzi unde circulația căruțelor îngreunează traficul rutier. Persoanele sancționate au fost depistate pe străzile Erou Sergent Mateescu, Rariștei, Spătari, Covurlui, Roșiori, Gradinari și Democrației.

Pe strada Erou Sergent Mateescu a fost surprins A. George, de 23 ani, care transporta în căruță doi saci cu peturi colectate din zonele platformelor gospodărești, în cantitate de aproximativ 120 kg. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, luându-se și măsura complementară de confiscare a atelajului.

Astfel de acțiuni în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul deținătorilor de vehicule cu tracțiune animală vor avea loc permanent, pentru ca aceștia să respecte traseele stabilite de municipalitate prin H.C.L. nr. 137/2012.

Totodată, pentru depozitarea deșeurilor menajere pe domeniul public, în afara recipienților de pe platformele gospodărești, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 800 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 228/2006.