Reabilitare centrală cu trafic restricționat la Sinaia

Redactia -

Reabilitare centrală cu trafic restricționat la Sinaia

În stațiunea Sinaia au fost demarcate, astăzi, lucrările de infrastructură de modernizare a zonei centrale, prinse în proiectul “Reabilitarea infrastructurii publice urbane VIA SINAIA DESIGN VERDE DESCHIS”, a cărui valoare este de aproximativ 20 de milioane de EURO și care trebuie implementat în 26 de luni. În prezent, se lucrează pe tronsonul dintre intersecţia Bulevardului Republicii cu strada Tudor Vladimirescu şi intersecţia străzilor Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu şi Bulevardul Carol I, până la sensul giratoriu din zona Hotelului Internaţional. Circulația rutieră este blocată pe această porțiune și conducătorii auto sunt sfătuiți să ia în calcul variantele ocolitoare.