Realism și viziune în construcții – împreună pentru dezvoltarea Prahovei
Redactia -

Vinerea trecută, Consiliul Județean Prahova a fost partener al Conferinței Regionale „Realism și Viziune în Construcții”, organizată de Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Prahova, în colaborare cu Primăria Municipiului Ploiești și Camera de Comerț și Industrie Prahova.
Evenimentul a reunit profesioniști din domeniul construcțiilor, reprezentanți ai administrației publice și ai mediului de afaceri, într-un dialog sincer și constructiv despre viitorul acestui sector strategic pentru economia județului.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat importanța continuității și a responsabilității în implementarea proiectelor publice:
„Finalizarea unui proiect, oricât de dificil, este întotdeauna mai valoroasă decât abandonarea lui. În Prahova, am demonstrat că perseverența dă rezultate: centura Mizilului este finalizată, centura Comarnic intră în linie dreaptă, iar drumul Valea Doftanei – Săcele devine o alternativă reală la DN1.”
Totodată, președintele CJ a propus crearea unui comitet consultativ permanent între administrație și mediul privat, menit să identifice soluții rapide la provocările actuale ale industriei construcțiilor.

![Şedinţă importantă la Prefectura Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/597391574-1306153261555950-4065963984298440108-n.jpg)

![Republica lui Moș Crăciun. Program concerte 13-14 decembrie Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/12/republica-lui-mos-craciun-13-14.jpg)