Realitatea din spatele unei suspendări de la CSM Ploiești. Handbalistul Dorin Dragnea a umblat cu… minciuni!

Dragos Trestioreanu - Sport

Joi, 28 ianuarie 2016, siteul oficial al clubului sportiv al municipalității a postat o informație potrivit căreia handbalistul Dorin Dragnea (foto; www.csmploiesti.ro), jucător antrenat de Dragoș Dobrescu și Ion Nicolae, a fost suspendat până pe data de 30 iunie a.c., din motive de disciplină. La prima vedere, pare a fi vorba despre o decizie drastică și, mai ales, riscantă, fiind vorba despre unul dintre handbaliști valoroși ai echipei din Liga Națională, CSM Ploiești. Dragnea s-a născut la Găești, dar s-a mutat apoi cu mama sa în reședința județului Prahova, practicând aici sportul jucat cu mingea mică. Studiind însă cazul lui, s-a constatat că decizia conducerii CSM-ului este pe deplin justificată, urmând a fi ratificată în prima ședință a Comisiei de Discplină a Federației Române de Handbal.

Surse apropiate clubului ploieștean ne-au adus la cunoștință că Dorin Dragnea a primit spre finele anului trecut, în perioada de blocaj a salariilor, din cauza managementului defectuos al fostei directoare interimare, o ofertă de transfer din partea unei grupări ce combate în prima ligă a Ungariei, SBS Eger-Estzterhazy, la care a mai fost achiziționat un român, portarul Adrian Rădulescu. Dragnea a fost tentat să plece și i-ar fi anunțat pe oficialii maghiari că ar fi liber de contract, situație în care aceștia au trimis o adresă CSM-ului în vederea transferului jucătorului. Contrariată de faptul că ungurii îl considerau pe Dragnea drept liber de angajament, deși acesta era în curs la acea dată, conducerea clubului ploieștean a făcut investigații și a aflat că, de fapt, Dorin Dragnea începuse să aibă, de pe la finele lui noiembrie 2015, o atitudine refractară față de pregătire, jocuri și, mai ales, antrenori, conștientizându-se astfel că, de fapt, dorea să forțeze eliberarea de la club, pentru a semna cu formația din orașul Eger. Mai mult, se zvonește că în mini-turneul amical din această lună, de la Constanța, acolo unde s-au pierdut cele două meciuri-test cu divizionara secundă locală HC Dobrogea Sud, handbalistul și-a cam dat în petec iar, deși din delegație au făcut parte și directorul Cezar Stoichiciu, și coordonatorul sportiv Cristian Nica! Drept urmare, s-a luat măsura suspendării lui și informarea clubului maghiar că, dacă și-l mai dorește pe Dragnea, trebuie să înainteze o ofertă de cumpărare a lui. Intransigentă, conducerea interimară actuală nu acceptă să-l piardă gratis pe handbalist, dar îi poate ridica suspendarea dacă SBS Eeger-Eszterhazy va plăti o sumă de bani pentru el, una care va fi transmisă de către CSM Ploiești. Deci, iată că socoteala de acasă a lui Dragnea nu s-a potrivit, parafrazând, cu aceea din… târgul din Ungaria!