Record de amenzi date de Poliţia Rutieră Prahova în weekend

Redactia -

Record de amenzi date de Poliţia Rutieră Prahova în weekend

La sfârşitul săptămânii trecute, un ploieștean a fost  reținut de polițiștii rutieri fiind cercetat pentru săvârșirea a 6 infracțiuni rutiere. Tot atunci polițiștii rutieri au aplicat 765 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 200.000 de lei și au reținut 15 permise de conducere

 Sâmbătă, 04 martie 2016, în jurul orei 16.15, Poliția a fost anunțată, prin sistemul 112, despre faptul că pe DN 1A, în Municipiul Ploiești – Cartier Vest, a avut loc un accident rutier.

Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au constatat că în eveniment au fost implicate două autovehicule, șoferul unuia dintre acestea necesitând îngrijiri medicale, fără a rămâne internat în spital.

Celălalt șofer ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind depistat la scurt timp și condus la sediu în vederea audierilor. Acesta a fost identificat în persoana unui ploieștean, în vârstă de 35 de ani. Fiind testat cu etilotestul, s-a descoperit că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l în aerul expirat.

De asemenea, continuând verificările, polițiștii au descoperit faptul că șoferul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule, ba mai mult, că plăcuțele de înmatriculare montate erau false iar vehiculul nu este înmatriculat.

Ploieșteanul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.

În cursul acestei zile, a fost prezentat Judecătoriei Ploiești cu propunere de arestare preventivă, care a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false.

În perioada 3-5 martie a.c., polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care au consumat alcool, care încalcă regimul de viteză sau nu acordă prioritate pietonilor.

În urma acțiunilor, polițiștii rutieri au aplicat 765 de amenzi contravenționale, în valoare de aproape 200.000 de lei. De asemenea, în vederea depistări consumului de alcool la volan, au fost efectuate, la nivel județean 742 de testări cu dispozitivele alcooltest.

 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024