Reţeaua de gaze se extinde în 10 comune din sudul judeţului

Redactia -

Reţeaua de gaze se extinde în 10 comune din sudul judeţului

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma a participat joi , 5 aprilie 2012 la demararea lucrării ,, Infiinţare reţea distribuţie gaze naturale în comunele Sirna, Tinosu, Poienarii Burchii şi Gorgota”. Investiţia va asigura, printr-o reţea de distribuţie, de aproximativ 30 km, gaze naturale pentru 25 000 de locuitori şi numeroase obiective de interes public. Acest prim tronson de distribuţie a gazelor naturale face parte din proiectul ,,Dezvoltare reţea gaze naturale în zona de sud a Judeţului Prahova”- unul dintre cele mai complexe proiecte ale administraţiei judeţene, cu impact major asupra zonei de sud a judeţului. Proiectul prevede alimentarea cu gaze a 10 comune( în două etape), ceea ce presupune realizarea unei reţele de distribuţie cu o lungime totală de 136 de kilometri, pentru aproximativ, 55.000 de locuitori, cu o valoare totală de peste 7 milioane de euro.  Finalizarea acestei investiţii, va contribui la dezvoltarea zonei de sud a Judeţului Prahova, aceasta devenind mult mai atractivă pentru potenţialii investitori.