„Republica de sub Castani” continua cu încă 12 weekenduri estivale, pline de bucurie şi relaxare

Redactia -

„Republica de sub Castani” continua cu încă 12 weekenduri estivale, pline de bucurie şi relaxare

Sezonul al II-lea al proiectului „Republica de sub Castani” este în plină desfăşurare şi va include, până în data de 06 septembrie a.c., noi evenimente culturale, sportive şi educative.

7 weekenduri pline de voie bună şi timp fain au trecut şi alte 12 pline de surprize pentru toate vârstele ne mai aşteaptă, în acest sezon al Republicii de sub Castani.

Publicitate

Prin acest eveniment, municipalitatea îşi propune transformarea Bulevardului Independenţei, bine-cunoscut sub numele de Bulevardul Castanilor, într-un loc al întâlnirii în comunitate, al dialogului şi petrecerii timpului liber în spaţiul public.

Programul următoarelor weekenduri din cadrul Republicii de sub Castani:

IUNIE

20-21 iunie – „Nu mă sperie Bacul!” sub Castani

Literatura iese din manual şi urcă pe scenă. Liceeni ploieşteni transformă operele pentru Bac în teatru şi ne arată că învăţarea poate fi vie, creativă şi fără frică.

27-28 iunie – Street Art Fest în Republică

Bulevardul devine o mare scenă în aer liber, cu show-uri de foc, dans urban, muzică live, fachiri, cimpoieri, artişti de stradă şi activităţi pentru toate vârstele.

IULIE

4-5 iulie – Republica Rock

Rockul revine sub Castani cu scenă mare, concerte, paradă moto, acţiuni caritabile şi unul dintre cele mai puternice şi aşteptate weekenduri ale sezonului.

11-12 iulie – Shakespeare sub Castani

Lucrările nemuritoare ale marelui dramaturg William Shakespeare vor prinde viaţă într-un cadru aparte, la umbra îndrăgiţilor Castani, iubitorii de literatură şi teatru fiind aşteptaţi la o experienţă culturală deosebită .

18-19 iulie – 3×3 Sport Arena Streetball

Cel mai mare festival de sport urban din ţară revine în Republică, cu baschet 3×3, fotbal, volei, pickleball şi concursuri pentru copii, familii şi toţi cei care iubesc mişcarea.

25-26 iulie – Clasic sub Castani

Două zile de relaxare, ateliere muzicale pentru copii şi recitaluri de pian, oboi, acordeon şi clarinet, într-o atmosferă calmă, sub falnicii Castani.

AUGUST

1-2 august – program în pregătire

Un nou weekend pentru comunitate, relaxare şi timp petrecut împreună sub Castani.

7-9 august – Zilele Republicii

Cea mai mare sărbătoare a oraşului revine cu concerte, show-uri multimedia, artişti stradali şi trei zile în care Ploieştiul se va simţi mai viu ca niciodată.

15-16 august – program în pregătire

Un nou weekend pentru comunitate, relaxare şi timp petrecut împreună sub Castani.

22-23 august – Jazz sub Castani

Trupe de jazz, ateliere muzicale şi concerte pop-up vor aduce ritm, improvizaţie şi seri de vară cu totul aparte în Republică.

29-30 august – Artown în Republică

Dăm startul celui mai mare festival de picturi murale din ţară, cu artă urbană, workshopuri, DJ, concursuri şi oraşul transformat, din nou, într-o pânză deschisă.

Sezonul al II-lea continuă până pe 6 septembrie, cu teatru, sport, muzică, artă şi weekenduri construite pentru comunităţi diferite.

Programul detaliat al actualei ediţii a evenimentului „Republica de sub Castani”, activităţile, harta şi anunţurile despre Republică sunt disponibile la următorul link:

https://republicadesubcastani.ploiesti.ro/