De ce a fost Petrolul atât de respectuoasă, duminică seara, în fața FCSB-ului, când a avut în spate 15.000 de suporteri pătimași? Va mai scăpa, în acest sezon, de eticheta de „echipă mică” lipită de „frunte” de Gigi Becali?

Dragos Trestioreanu - oct. 11, 2022

Pentru cine nu știe, deja, deși ar fi cam de mirare așa ceva, FC Petrolul este un club de fotbal din România care a cucerit, în istoria sa de aproape 100 de ani, titluri, trofee ale Cupei României, a participat la întrecerile din cupele europene și a oferit echipei naționale – atunci când aceasta avea un statut adevărat – fotbaliști de valoare. Astfel încât, ca o formație de provincie, FC Petrolul a însemnat ceva, și nu puțin, în fotbalul autohton. Iar când a învins-o, pe vechiul stadion, pe campioana campioanei mondiale din 1966, celebra Livepool FC, din Anglia, a devenit recunoscută și pe plan internațional, rămânând, de altfel, unica din țara noastră care i-a învins pe „cormorani”, până acum. Și ce prim „11” avea, un veritabil conglomerat de englezi, galezi și scoțieni.

Pe cale de consecință, citind a doua zi după meciul dintre Petrolul și FCSB, rezultat final: 0-2, că împrumutătorul celei din urmă a inclus-o pe cea dintâi între „echipele mici” din Superligă, nefiind astfel de acord cu momentele de dominare ale ploieștenilor, mi-am pus întrebarea, cred eu că firească, de ce atât de mult respect alor noștri? Da, fără ghilimele! Și față de cine? Nici mai mult, nici mai puțin față de o echipă clasată mai jos, la ora partidei, și care nu se știe sigur că ar fi fost deasupra dacă se jucau și cele două restanțe, cele de la FC Botoșani, respectiv cu echipa campioană en-titre, CFR Cluj.

Haideți să vedem de ce Becali, chiar cerându-și scuze, a jignit-o pe Petrolul, care era totuși prima din zona play-out. Asta după ce fusese și pe ultima treaptă a podiumului. Mai mult ca sigur, atunci când a declarat acum ceva timp că FC Petrolul ar fi echipa pe care ar trebui s-o scoată de pe locurile de play-off, s-o fi orientat după bugetul subțire, de azi pe mâine, al „lupilor. Evident, vizavi de milioanele de euro pe care domnia sa le dă cu împrumut celei despre care se scrie că i-ar fi patron, dar nu îi este. Însă, una-i una, iar alta-i alta, apropo de patronat. Realitatea este că, acum, Petrolul – raportat la mai sus-amintitul buget – chiar este o echipă mică, fără ghilimele din nou. Una care a ajuns să prezinte cu fast sponsori ce oferă – dar bine însă că există și oferă! – câte un sfert de milion de euro, dintr-un total hai să-i zic de supraviețuire decentă de vreo cinci milioane. Desigur, în aceeași monedă. Apoi, același împrumutător s-o fi referit și la lotul de jucători.

În vreme ce Petrolul și-a alcătuit efectivul din fotbaliști cu statut de „liber de contract”, respectiv împrumutați, același om de fotbal a plătit (împrumutat clubul s-o facă!?!) milioane pe unii care încă nu dovedesc, cu o singură excepție, aș zice, că-și merită banii. Apoi, s-o mai fi gândit, în timpul meciului, văzându-l pe antrenorul FCSB-ului cât se agita, în timp ce al Petrolului stătea stană de piatra, introspectiv, că echipa lui avea superioritate și în spațiul tehnic. Și, argument final, raportul de forțe din teren, zdrobitor în prima repriză, și oarecum mai echilibrat după ce tabelele au afișat scorul de 0-2. Mai precis, din minutul 47.

Punând în balanță combatantele de duminică seară, numai la galerii – numeric, sonor și originalitate – Petrolul a câștigat „meciul”. Dar, nimic nou, ci un fapt obișnuit. Cine intră în „Ilie Oană” pierde, nu câștigă, vreodată! Și-atunci când sunt 15.000 de suporteri pătimași și frenetici, și când sunt 3-4.000, în fapt adevărații fideli ai culorilor galben-albastre. Pe teren însă, meciul de duminică seară s-a pierdut – vrem, nu vrem să recunoaștem; am face o mare greșeală să nu recunoaștem – la toate capitolele. Degeaba a apărat bine Vâlceanu. Degeaba Pashov, Meijers și Tamaș au încercat – și au mai și reușit – să-l protejeze. Degeaba și-a revenit în formă Seto, cel care – în pofida acelora ce continuă să-l antipatizeze, chipurile fiindcă ar ocupa locul unui tânăr; apropo, al cui, oare?!? – a încercat să țină de minge, cerință a fișei postului, printre altele. Degeaba a mai mișcat câte puțin Jair. Degeaba s-a zbătut Ivanovski, e greu totuși să te faci plăcut după patru eșecuri consecutive, fără să dai vreun gol în 12 meciuri din Superligă.

În rest, diferența față de cei percepuți pesemne drept „super fotbaliști”, asta numai prin ochii fricii de „echipă mică” – ce supărător sună, nu? -, a fost prea mare, ce să mai… Ce-ar trebui, deci, să facă Petrolul pentru a-și dezlipi de pe „frunte” eticheta pusă de către cel care a emis ideea – una de te doare capul! – că nu putea fi total mulțumit de victorie câtă vreme mingea nu a stat non-stop la Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic, Olaru, Edjouma, Cordea, Compagno sau Coman? Încerc acum să avansez, cu permisiunea celor care citesc aceste rânduri, un plan. Unul, zic eu sine qua non, în condițiile actuale, care să urce clubul și echipa în ochii celor care nu prea dau doi lei, în prezent, pe un brand aproape centenar, așa cum scriam mai sus. Nu va fi floare la ureche și nici nu voi susține așa ceva. Dar, cu siguranță, trebuie pus în aplicare orice poate ridica statutul actual al Petrolului, nedemn de un NUME mare, cândva.

În primul rând, să se urgenteze găsirea unui acționar majoritar. Unul nu care să împrumute, ci să investească, cu multă minte și, mai ales, destul. Se mai găsesc, se știe. Și dacă le arăți ce vrei să faci cu adevărat, nu să mimezi că vrei, chiar sunt convins că vor veni. A te plânge mereu că nu vine nimeni ar putea conduce, vai!, chiar la tristul moment în care chiar să nu vină nimeni! Dar, ca să vină, trebuie să cauți, să insiști după ce găsești, să-i convingi și, în speciual, să-ți arăți buna credință. Strategia asta cu sponsori e și bună, dar și nu prea. În toată lumea, sponsorii dau bani și au drept avantaje expunerea, profitul de imagine, pe șleau, și scutirea procentuală de impozite. Nota bene, numai cei cu firme în România, nu și în afară. În niciun caz, sponsorizând, nu se capătă privilegiul de a-l conduce pe ce cel sponsorizat, așa cum se mai întâmplă pe la noi. Apoi, sumele oferite trebuie să se reflecteze cum trebuie pe tricouri. Păi, dacă dai câteva sute de mii și ocupi tot tricoul, în eventualitatea în care vine altul și asigură aproape tot bugetul, ce se face? Se inscripționează denumirea nou-venitului de la gât și până la ghete? Hai să fim un pic serioși! Să zicem, acum, că s-a găsit și mult doritul – și așteptatul – majoritar. Ce ar trebui făcut cu lotul?

Firesc, ar trebui să se renunțe, măcar în procent de 30-40%, asta așa pentru început, la adusul jucătorilor liberi de contract. Cei care să fie înlocuiți de către cei „cumpărați”. Dar, bineînțeles, nu dând bani grămadă, fără noimă, pe cei care nu ar merita nici maximum 300.000 de euro. Așa, cu mare bunăvoință. Dacă Petrolul va bifa, cum-necum, obiectivul despre care pomenea, după meciul cu FCSB, antrenorul principal, atunci, în vară, trebuie trecut obligatoriu la planul A, cel expus mai sus mai exact. Planul B nu există. Nu văd altul. Iar fără planul A pus atunci în practică, viitorul o să fie sumbru spre deloc. Sau în ceață, chiar și… galbenă! Desigur, pot exista și alte idei, m-aș și bucura să le văd. Idei pe care le și aștept, pentru a avea o dezbatere liberă, una care să ajute la renașterea clubului găzarilor. Însă, idei fără patimă, fără cine știe ce interese, ci numai în folosul real al echipei de suflet! De ce aș vrea să se rezolve o dată pentru todeauna situația de-acum? Deoarece, este greu de suportat, după meciul pierdut, hăhăiala managerului sportiv și a tehnicianului FCSB-ului, acasă la noi, la Ploiești? Până când?